Turism vâlcean

Parcursul acestui drum este de peste 30 de km, cea mai mare parte putând fi străbătută cu maşina. Acolo, sub vârfurile crenelate ale Parângului, care practic închid, culoarul Văii Latoriţei cu înălţimi de peste 2000 de metri, putem privi fascinaţia naturii în splendoarea ei.

Cele trei pâraie, ce coboară în cataracte printre stâncile festonate de acţiunea gheţarilor cuaternari se vor uni la Obârşia Latoriţei cu Mutinelu şi Urdele, care va forma Râul Latoriţei, un râu viguros care a reuşit să sape o vale îngustă şi adâncă. Din faţa apei s-a născut, ca rezultat al luptei naturale dintre apă şi piatră, o interesantă operă: valea îngustă şi pietroasă, cu pâlcuri de arborete, parcă răsărind din piatră, pereţi abrupţi, înclinaţi aproape de verticală, presărată cu ace şi ţancuri (şisturi cristaline, roci magmatice, calcare cristaline), hornuri şi săritori, tiviţi cu grohotişuri şi acoperite cu o vegetaţie abundentă. Apele care coboară de pe versanţii Căpăţânii şi Lotrului sunt acumulate de râul Latoriţa. Deseori acele ape străbat lacuri şi cataracte stâncoase, căzând de la înălţimi de peste 10-12 metri. în limpezimea apei, din care-ţi poţi stăpâni setea în zilele caniculare de vară, se pot vedea păstrăvi unduind către a vale.

Drumeţii pe Valea Latoriţei

Traseul pe care mi l-am stabilit în vara acestui an, împreună cu alţi prieteni, a avut în vedere prognoza meteo, pentru că, calendaristic, intram în toamnă, iar surprize se poi ivi la orice pas. Eram dotaţi ca după „carte”: corturi, frânghii, bocanci specifici, piloane şi cuie, centuri de siguranţă, busole şi multe alte accesorii necesare drumului nostru. Traseul ne era cunoscut pentru că îl mai parcursesem odată la Lacul Petrimanu, către cabana Rânca (sau complexul vilelor mult comentate de presă după ’89). Am pornit la drum de la confluenţa râurilor Latoriţa cu Lotru, din apropierea localităţii Malaia. Pornim, deci, pe drumul din stânga, unde asfaltul face joncţiuni interesante cu eroziunile terenului, fiind practicat mai mult de maşini de teren, căruţe şi cu pasul. La aproximativ 5 km de răspântie ajungem în satul Ciunget, un sat locuit eminamente de ciobani. De altfel, pe culmile rotunjite, acoperite cu păşuni şi păduri tinere, observăm turme de oi. Ajungem la centrala hidroenergetică Ciunget, unde jandarmii sunt la datorie păzind această microcentrală. în timp ce străbatem drumul, valea se îngustează foarte mult şi fară să ne dăm seama ne trezim într-un sector numit „Cheile Latoriţei”. Era şi momentul să luăm o pauză după aproape 2 ore de mers neîntrerupt.

După mica pauză am porint printre pereţii stâncoşi, aproape verticali, unde apa se învolburează către mica depresiune de la Borogeana, la aproape 12 km de Ciunget. Ajunşi aici, după aproape încă 2 ore de mers, privim fascinaţi opera naturala. Trecem pe sub o arcadă şi ajungem în zona numită „La Jgheaburi”. în faţă avem panorama cascadei Apa Spânzurată, în versantul stâng al văii.

Punctul terminus al primei părţi a călătoriei noastre a fost Lacul Petrimanu, unde se află şi o cabană, dar şi cantonul forestier. Lacul Petrimanu este de fapt un baraj construit înainte de ’89 şi este baza hidrocentralei de la Ciunget. Drumul rutier de aici încolo nu mai este modernizat, însă poate fi practicat de automobile specifice de teren. Din acest punct avem câteva trasee interesante atât către Munţii Căpăţânii, cât şi către Parâng. Ele urmează vechile poteci ale ciobanilor şi sunt marcate cu roşu, verde şi galben.

Lacul Galben – Cascada Moara Dracilor

Continuăm partea a doua a traseului pe drumul forestier unde avem ca punct de reper Vârful Muntinu Mic (2067 m) şi de unde izvorăşte pârâul lui Tocan şi de unde şerpuieşte o potecă marcată către lacul galben şi Cascada Moara Dracilor.

Poteca pe care o străbatem urcă pe versant şi ajunge la o serie de cataracte, peisajul este fantastic. Ne oprim câteva minute pentru a ne trage sufletul şi a vedea frumuseţile care se deschid la picioarele noastre. Putem vedea de la acestă înălţime Lacul Galben în toată splendoarea sa. Soarele amiezii încălzea, iar apa reflecta razele soarelui.

După câteva minute de respiro urcăm poteca în urcuş continuu către versant. După câteva minute de urcat ajungem la alt punct interesant. Susurul apei, singurul zgomot care acopere fundalul sonor, era fosrte puternic, semn că în preajmă se află o cascadă destul de mare. Ne trezim după câţiva metri de urcat în faţă cu Cascada Moara Dracilor, unde apele învolburate se prăvăleau printre stânci de la o înălţime apreciabilă, de peste 15 metri. Aici ne-am hotărât să luăm o pauză şi să gustăm ceva. Drumul ne obosise şi era timpul să ne gândim la un loc de campare pentru că în curând soarele va fi înghiţit de munţii din preajmă. Ne documentăm pe hartă, calculăm distanţe, orientăm busola în timp ce fetele prepară gustarea, iar copii se joacă cu apa din cascadă.

Cert este că fascinanta Ţară a Loviştei şi, implicit, a Văii Latoriţei, oferă turiştilor atâtea şi atâtea frumuseţi. Ciudăţenii ale naturii, unde apa sălbatică a construit forme ce nici un sculptor, cât ar fi el de expresiv, nu le va reuşi.

Drumul nostru avea să continue pe una din multele poteci ciobăneşti (ciobanii locali fiind cei mai buni ghizi) către culmile Parângului, spre Obârşia Lotrului, unde se află şi cabana Lotrişor, stabilind un pescuit de păstrăvi „neautorizat”, dar fascinant.

IULIAN ROMAN

România Turistică, Anul I, Nr. 10/110 , 24 decembrie 1999, p.9