Turismul vâlcean – Resurse turistice naturale

Cu alte cuvinte, turismul are două aspecte principal: recreativ-sportiv şi economic; desigur, aceste două laturi ale turismului nu pot fi despărţite între ele, întrucât se influenţează şi se întrepătrund permanent; astfel, necesitatea de cunoaştere şi de informarea a oamenilor – conţinută în prima latură a noţiunii şi deplasările de persoane în scopul îndeplinirii unor misiuni sau unor sarcini de serviciu, menţionate în cel de-al doilea aspect, se întâlnesc frecvent îmbinate, de-a lungul istoriei noastre. Numeroase şi interesante mărturii ne-au rămas de la persoanele care au vizitat, din vechime, Ţările Române, în diverse scopuri. (V. colecţia Călători străini despre Ţările Române, sub redacţia Mariei Holban ş.a.)

Fenomen obiectiv al societăţii moderne şi contemporane şi considerat pe drept cuvânt cea mai dinamică industrie a lumii, turismul a luat o amploare deosebită în ultimele decenii, diversificându-şi permanent formele şi posibilităţile de atragere a fluxurilor turistice. Mai mult decât atât, această activitate s-a dezvoltat şi din necesităţi umane (nevoia de cunoaştere, de informare, de sănătate, de agrement), depăşind în acest fel aspectul pur economic, fiind şi o modalitate utilă de petrecere a timpului liber şi implicit de educaţie.

Condiţia de bază pentru dezvoltarea activităţilor turistice o constituie existenţa pe un anumit teritoriu a resurselor turistice atractive, o adevărată materie primă, care printr-o utilizare eficientă să se constituie într-o ofertă atractivă. Deosebit de importantă este poziţia geografică a zonei în raport cu orientarea generală a fluxurilor internaţionale, nivelul de dezvoltare economică şi socială a zonei, dezvoltarea infrastructurii turistice, tradiţii etc.

Judeţul Vâlcea, prin resursele turistice pe care le are este unul dintre judeţele ţării în care această activitate reprezintă o componentă esenţială a economiei locale. În plus, aceasta are un rol multiplicator în circuitul economic al judeţului, contribuind semnificativ la dezvoltarea altor ramuri economice (comerţ, transporturi, construcţii etc.).

Vocaţia turistică indiscutabilă a judeţului Vâlcea, care-i conferă acestuia o personalitate puternică ce trebuie să o impună în anii următori în turismul internaţional, se poate baza pe următoarele argumente:

● o arhitectură generală a reliefului extrem de favorabilă pentru dezvoltarea turismului;

● existenţa unor resurse imense de ape minerale, termale şi termominerale, cu calităţi care se întâlnesc destul de rar în Europa;

● un climat favorabil ce permite desfăşurarea activităţilor turistice pe tot parcursul anului;

● o reţea hidrografică care susţine în mod revelator vocaţia turistică a judeţului; structura geologică diversă a imprimat organizării sistemelor de acumulare şi drenaj tente specifice, punându-şi amprenta asupra valorificării recreativ-curativ a apelor;

● un potenţial biogeografic de excepţie materializat prin cele două componente specifice ale cadrului natural: vegetaţia şi fauna;

● un fond turistic antropic caracterizat printr-o mare bogăţie, varietate şi originalitate.

 

1. RESURSELE TURISTICE NATURALE

Natura a fost extrem de darnică cu locuitorii acestor meleaguri, dăruindu-le pe întreg spaţiul etnogenezei sale peisaje cu valenţe estetice deosebite, rezultat al unei armonioase îmbinări între elementele constitutive. Pitorescul peisaj vâlcean, puternic transformat şi pus în valoare prin amenajări complexe destinate atât producţiei cât şi scopului recreativ, situează judeţul Vâlcea în categoria celor mai importante zone turistice ale ţării, atât din punctul de vedere al dotărilor cât şi al valorificării lor în scop turistic.

a. Potenţialul turistic al reliefului

Munţii reprezintă circa 35% din suprafaţa judeţului (1/3) şi se încadrează din punct de vedere geografic grupelor Făgăraş şi Parâng. Din cadrul Munţilor Făgăraş propriu-zişi, judeţului Vâlcea îi aparţine versantul sudic al sectorului cuprins între şaua Scara şi valea Oltului, din care se detaşează culmea Ciortea, spectaculoasă, greu accesibilă, dar prezentând un potenţial turistic de excepţie reprezentat prin pereţi înalţi şi abrupţi, ţancuri ascuţite aproape inaccesibile, forme de relief glaciare dintre care se detaşează circurile glaciare ale Budislavului şi Grohotişului. Menţionăm de asemenea prezenţa reliefului carstic[1] alpin, datorat dizolvării calcarelor cristaline, mai rar prezent în munţii din ţara noastră, mai ales la o asemenea altitudine. Astfel, în căldarea glaciară în care se află lacul glaciar Budislavu, speologii amatori au identificat mai multe peşteri situate la peste 2000 m, formate îndeosebi ca urmare a proceselor de coroziune[2] în calcarele paleozoice. Dintre acestea se detaşează Peştera de la Lacul Budislavu, situată la 2040 m în apropierea lacului cu acelaşi nume, cu o dezvoltare de 17 m, precum şi Avenul de la Piciorul Boului situat în bazinul superior al Văii Satului (Valea Coţilor), la altitudinea de 1750 m şi declarat rezervaţie naturală. Gradul de atractivitate turistică este semnificativ şi datorită reliefului înconjurător, grefat pe şisturile şi calcarele cristaline.

Înconjurat din trei părţi de culoare depresionare joase (Ţara Loviştei, Depresiunea Jiblea-Berislăveşti, Defileul Oltului), Munţii Cozia – Narăţu, deşi cu altitudini modeste (1300-1600 m), se detaşează net de regiunile limitrofe, apărând ca un bastion izolat, de fapt un horst[3] ale cărui abrupturi marginale şi creste centrale se pot remarca cu multă uşurinţă.

Constituţia geologică, în general unitară, este reprezentată de gnaissul ocular de injecţie[4] (gnaissul de Cozia), asupra căruia agenţii externi au exercitat permanent acţiunea de eroziune, producând o intensă dezagregare şi geneza unui microrelief pitoresc reprezentat prin stânci cu aspect antropomorf şi zoomorf, ţancuri ascuţite, creste, hornuri, ace etc.

Cercetările geomorfologice efectuate asupra acestei zone montane, deşi puţine, au scos în evidenţă caracterul aparte al acesteia comparativ cu alţi munţi din ţară, ceea ce i-a şi atras denumirea de „relief de tip Cozia”.

Între cele două subunităţi ale grupei Făgăraş, corespunzând strict unui evident graben[5] situat între unităţile amintite, se individualizează una dintre cele mai pitoreşti zone turistice ale judeţului – Depresiunea Loviştei. O ,,Românie locală” cum a denumit-o Nicolae Iorga, Ţara Loviştei păstrează şi azi acel aer de mister specific locurilor mai izolate, locuită de oameni aprigi şi duri ca şi stâncile care-i înconjoară, dar într-o comuniune perfectă cu o natură pe cât de generoasă pe atât de aspră.

Dintre atributele de ordin turistic de care se bucură Depresiunea Loviştei, cele mai reprezentative sunt:

►frumuseţea deosebită a peisajului cu forme colinare domoale în cadrul depresiunii, dar şi cu sălbăticia celor două culmi muntoase de la nord şi sud. Privită de pe Faţa Sf. Ilie (2020 m) şi de pe vârful Cozia (1668), Loviştea are o deschidere largă oferind o privelişte deosebită celor care o vizitează (foto 1);

►bogăţia excepţională a vânatului cu animale de interes cinegetic (cerbi, râşi, mistreţi, lupi, capre negre, urşi), care justifică denumirea de ,,ţară a vânatului”;

►varietatea florei şi faunei din Munţii Cozia şi Făgăraş, cu numeroase specii endemice[6] şi rarităţi ca şi relieful cu aspect ruiniform, modelat pe gresii sau relieful glaciar;

►aspectul original al aşezărilor, cu arhitectura caracteristică zonelor de munte (case cu temelii şi ziduri de piatră, acoperişuri înalte), dar şi cu aspecte comune cu satele subcarpatice; câteva dintre acestea (Grebleşti, Boişoara, Titeşti, Perişani, Mlăceni) se impun în mod deosebit, putând deveni sate turistice, cu puţine eforturi materiale;

►prezenţa a numeroase vestigii istorice: castrele şi turnurile romane de pază din cuprinsul ţinutului (Titeşti, Perişani, Racoviţa, Copăceni), resturile unor cetăţi medievale construite de austrieci (Arxavia – Câinenii Mari), biserici, adevărate monumente istorice (Câinenii Mici, Găujani, Mlăceni, Gruiu Lupului, Clocotici, Cornet, Robeşti, Balota, Proieni), urmele unor aşezări străvechi în apropiere de Titeşti, la Bumbuieşti, datând din perioada de formare a statelor feudale. Tot în Lovişte, la Pripoare (satul Poiana) trebuie căutată şi Posada anului 1330, tot mai mulţi istorici căzând de acord că acesta este locul real al bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert.

►autenticitatea etnografică şi folclorică, egalând în bogăţie şi frumuseţe alte asemenea regiuni carpatice (Oaş, Maramureş, Haţeg); obiceiurile de nuntă, dansurile şi portul popular, nedeia de la 20 iulie din Titeşti (care s-ar impune urcată din nou pe Faţa Sf. Ilie, aşa cum a fost timp de secole), ţesăturile şi cusăturile, ciopliturile în lemn precum şi alte produse de artizanat, constituie motive de atracţie pentru turiştii români şi străini.

Cel de-al doilea sector montan al judeţului Vâlcea este reprezentat de munţi care geografic se încadrează în grupa Parîngului şi din care fac parte: Munţii Parâng, Munţii Căpăţânii şi Munţii Lotrului.

Munţii Parâng care reprezintă sectorul cel mai pitoresc, străjuie obârşia văii Lotrului (Coasta lui Rus, Setea Mare, Mohorul), dominând un peisaj, iar sub versanţii abrupţi ai acestora gheţarii au sculptat circuri glaciare în care s-au format numeroase lacuri glaciare (foto 2);

Întregul complex glaciar de la obârşia Lotrului, mărturie a eroziunii exercitate de gheţari, fac din această zonă una dintre cele mai atractive din Carpaţi. Valea glaciară a Lotrului, lungă de circa 5 km se strecoară printre stâncile de granit şi granodiorit coborând vertiginos prin jnepenişuri,

Acest sector va alcătui partea cea mai importantă a viitorului parc naţional incluzând mai multe rezervaţii naturale, în care fenomenele glaciare, relieful carstic înalt, flora şi fauna constituie obiective turistice de mare atractivitate.

Încadraţi între Lotru şi afluentul acestuia Latoriţa, Munţii Latoriţei, prin caracterele fizico-geografice se evidenţiază ca o unitate montană distinctă de regiunile înconjurătoare. Specifice sunt formele exocarstice[7] de tipul lapiezurilor[8] în   vârful   Pietrile   Albe, în   şaua   dintre   Înşirata şi Turcinu Mare, Plaiul Poienii, precum şi microdoline cu diametrul de maximum 6 m întâlnite în Şaua Pietrile, bazinul pârâului lui Tocan, izvoarele Turcinului Mic etc., studiate şi cartate de Ploaie Gh. (1983) şi Dumitrescu D. (1995, 2007).

Endocarstul[9] este reprezentat prin mai multe peşteri de mici dimensiuni dintre care se detaşează Peştera Laptelui, cu o dezvoltare de 22 m, situată pe versantul drept al văi Rudăreasa (Ghiţă P.1981).De asemenea, Ploaie Gh. a identificat şi cartat la 1600 m altitudine o reţea de galerii sub stâna din Fratoşteanu. La izvoarele pârâului Turcinu Mic a mai fost descoperit şi cartat un aven – peşteră cu o dezvoltare de peste 100 m, aflat la altitudinea de 1940 m.

Situaţi între văile Lotrului şi Latoriţei la nord şi Subcarpaţii Vâlcii la sud, Munţii Căpăţânii prezintă şi cea mai complexă structură dintre toţi munţii grupei Parâng, ceea ce le conferă şi un grad de atractivitate ridicat. Din culmea principală se desprinde spre nord creasta Târnovului între Valea Latoriţei şi Repedea, constituită din calcare jurasice şi care reprezintă o zonă de interes turistic datorită reliefului carstic (foto 3). Dintre culmile sudice se detaşează prin pitorescul şi spectaculozitatea peisajului Munţii Buila – Vânturariţa. Aceştia reprezintă o semnificativă secvenţă carbonatică a Munţilor Căpăţânii, iar prin morfologie o adevărată replică meridională a Pietrei Craiului (foto 4).

Endocarstul este reprezentat totuşi printr-un număr mare de peşteri, dintre care se detaşează atât prin dimensiuni cât, mai ales, prin bogăţia şi diversitatea speleotemelor[10], Peştera Mirajului din Stogşoare (foto 5).

Cheile pot fi considerate cele mai importante fenomene exocarstice, fiind sculptate de ape într-un substrat calcaros, deosebit de afectat tectonic. Din acest punct de vedere, Buila-Vânturariţa prezintă o interesantă simetrie morfotectonică, respectiv câte două perechi de chei atât la extremitatea nord-estică (Cheile Cheii şi Olăneştilor), cât şi la cea sud-vestică (Cheile Bistriţei şi Costeştilor). Potenţialul turistic al Munţilor Căpăţânii în general şi al Munţilor Buila-Vânturariţa în special este cu totul remarcabil, nevalorificat decât într-o foarte mică măsură.

Munţii Lotrului al cărui versant sudic aparţine judeţului nostru sunt modelaţi pe şisturi cristaline, de unde şi o aparentă monotonie a peisajului. Doar către confluenţa Lotrului cu Oltul apare o zonă constituită din gresii, marne şi conglomerate slab cimentate (brecia de Brezoi) în care eroziunea diferenţială a sculptat un relief pitoresc marcat de turnuri ascuţite, chei înguste şi pereţi verticali.Acestea se întâlnesc în bazinul Văii Doabra, Valea Glodului, Beţelului (foto 6).

 

b. Dealurile şi depresiunile subcarpatice

Se desfăşoară la sudul Munţilor Cozia şi Căpăţânii, ocupând o întindere de 15% din suprafaţa judeţului. Potenţialul turistic al zonei subcarpatice este determinat de existenţa numeroaselor izvoare minerale, care au dus la apariţia şi dezvoltarea unei reţele de staţiuni balneoclimaterice şi la concentrarea unor valoroase obiective turistice antropice

Privită prin prisma particularităţilor cadrului natural, acest ţinut îndeplineşte cu prisosinţă condiţiile unei zone pentru recreere activă. Dominată la nord de peisajul montan al Carpaţilor Meridionali de care este strâns legată prin poziţie şi atractivitatea turistică a reliefului, depresiunea subcarpatică olteană este caracterizată de V.Mihăilescu drept ,,cea mai frumoasă dintre depresiunile din lungul Carpaţilor româneşti”.

Contactul dintre munţi şi depresiunile subcarpatice, cu numeroasele obiective turistice (chei, defileuri), cu un climat bând, de adăpost şi izvoare de ape minerale, reprezintă factorii principali ai cadrului natural, în ambianţa căruia au apărut şi s-au conservat numeroase obiective turistice antropice din care se detaşează numărul foarte mare de schituri, biserici, cule, mănăstiri, cele mai multe de valoare naţională. Toate aceste obiective turistice au determinat dezvoltarea uneia dintre cele mai complexe zone turistice a judeţului Vâlcea şi chiar a ţării. O particularitate a reliefului subcarpatic vâlcean, privit prin prisma activităţii turistice este faptul că pe spaţii restrânse se întâlnesc numeroase surse de ape minerale cu concentraţii şi compoziţii chimice diferite, ceea ce permite tratarea simultană a mai multor categorii de afecţiuni la acelaşi curant. De asemenea, prin calităţile lor fizico-chimice şi prin valoarea lor terapeutică, apele minerale sunt similare şi uneori chiar superioare celor din staţiuni cunoscute de peste hotare, având o întrebuinţare balneo-climaterică foarte largă, atât în terapia profilactică cât şi în cea curativă şi recuperatorie.

Deşi resursele de ape minerale cu caracteristici terapeutice deosebite întâlnite în zona subcarpatică sunt valoroase, deocamdată ele sunt valorificate în special pentru piaţa internă şi într-o mică măsură pentru cea externă. Explicaţia constă în faptul că staţiunile nu dispun de toate activităţile şi serviciile specifice staţiunilor cu renume, iar bazele de tratament sunt dotate cu echipamente şi instalaţii vechi, unele chiar din perioada în care au fost construite.

Eficientizarea activităţii turistice în staţiunile judeţului impune elaborarea unor studii şi programe care să permită reconsiderarea şi restructurarea managementului şi conturarea unei concepţii moderne privind organizarea şi dezvoltarea lor.

Dacă la cele enumerate mai adăugăm şi posibilităţile de circulaţie favorizate de artera rutieră modernizată – Rm.Vâlcea – Horezu – Tg.Jiu -, legăturile lesnicioase de-a lungul văilor principale ale Oltului, Bistriţei, Luncavăţului, Cernei, Olteţului, precum şi accesul spre munte, putem să constatăm că această zonă are realmente un potenţial turistic cu totul deosebit.

Dealurile piemontane ocupă aproape 45% din teritoriul judeţului. Chiar dacă peisajul geografic prezintă mai puţine resurse turistice naturale, dintre care cele floristice şi faunistice sunt şi cele mai valoroase, în schimb, resursele turistice de natură antropică se întâlnesc frecvent, oferind condiţii favorabile unor activităţi turistice diversificate şi atractive.

În concluzie, pentru dezvoltarea durabilă a turismului trebuie luate în consideraţie următoarelor forme de turism şi activităţi turistice:

►Pentru Munţii Lotrului, Făgăraşului şi Căpăţânii, turismul pedestru, construirea cabanelor, amenajarea traseelor de acces, dezvoltarea staţiunilor pentru practicarea sporturilor de iarnă.

►Pentru Munţii Buila-Vânturariţa, Cozia şi Parâng, turismul de înaltă tehnicitate în cadrul unor parcuri naţionale, valorificarea la cel mai înalt nivel a obiectivelor turistice.

►Pentru Subcarpaţi şi Dealurile piemontane, turismul auto, cu dezvoltarea arterelor rutiere, dar şi a turismului pedestru de interes local şi crearea unor staţiuni climaterice de altitudine medie.

 

c. Potenţialul climato-turistic

 

Pentru turism clima constituie o condiţie foarte importantă a desfăşurării vieţii umane (inclusiv a turistului), resursă în procesul recreerii şi tratamentelor balneoclimaterice, mediu favorabil sau restrictiv în desfăşurarea activităţilor turistice. Cu cât aceste aspecte sunt mai armonios îmbinate în teritoriu, cu atât creşte valoarea potenţialului climatic pentru turism.

Poziţia geografică a judeţului Vâlcea pe paralela de 45º latitudine nordică este foarte importantă pentru turism deoarece acest tip de climat se caracterizează prin succesiunea cu regularitate, într-o echivalenţă temporală (3 luni) a celor patru anotimpuri, determinând o permanentă schimbare a decorului în cursul anului.

Element extrem de important în derularea activităţilor turistice, temperatura medie anuală se înscrie la nivelul judeţului în limite cuprinse între 0⁰ C pe culmile cele mai înalte ale munţilor şi 10,6⁰ C în sudul judeţului. Izoterma anuală de 10°C, care este caracteristică pentru cea mai mare parte a Câmpiei Române, se insinuează adânc pe culoarul Oltului până la nord de Rm.Vâlcea.

In ceea ce priveşte numărul de zile cu cer senin, aspect deosebit de important pentru turism, acesta variază de la o medie de 80 zile în sudul judeţului la 60 zile la altitudini de 600-700 m, 50 zile la 1000 m, 40 zile pe culoarul Oltului şi Lotrului şi 30 zile pe culmile munţilor.

Persistenţa stratului de zăpadă constituie o condiţie de bază pentru turismul sportiv (schi, săniuş), având aceeaşi importanţă ca durata de strălucire a Soarelui pentru plajă. În privinţa stratului de zăpadă, primele ninsori se produc pe munţii cei mai înalţi (Făgăraş, Parâng, Lotrului), la peste 2200 m, unde acestea se semnalează înainte de 1 septembrie Pe măsura ce altitudinea scade, data medie a apariţiei primelor ninsori se decalează, de-a lungul culoarului Oltului şi în bazinul mijlociu al Lotrului, aceasta semnalându-se în medie între 11 şi 16 noiembrie.

 

d. Resursele turistice hidrografice

 

Resursele turistice ale apelor curgătoare. Interesul turistic al apelor curgătoare este generat de pitorescul văilor ce străbat judeţul de la nord la sud, ele constituind nu numai căi de acces în toate zonele judeţului ci şi importante trasee turistice.

Potenţialul hidroenergetic al Oltului şi a afluentului acestuia Lotru, a fost pus în valoare prin construirea unui număr mare de hidrocentrale, şi anume 12 pe Olt şi 3 pe Lotru. În plus, aceste amenajări de mare amploare au avut ca efect pozitiv şi apariţia unor obiective turistice, unele de mare importanţă şi, implicit, la diversificarea formelor de turism.

Segmentul de defileu dintre Râu-Vadului-Cozia reprezintă indiscutabil sectorul cel mai pitoresc al Oltului. Importanţa turistică a acestui sector este dată nu numai de peisajul înconjurător, numeroase trasee turistice permiţând accesul spre culmile Făgăraşului şi Lotrului, ci şi de numeroasele obiective turistice antropice. Astfel, din acest punct de vedere putem menţiona comuna Câineni, atestată documentar sub numele de Genune (Vama de la Genune) la 28 martie 1415, în care se află castrul roman Pons Vetus, precum şi bustul generalului Praporgescu, căzut în Munţii Coţii în primul război mondial.

Alte obiective   turistice   valoroase   aflate pe cursul Oltului loviştean sunt: Mânăstirea Cornet ridicată la 1666, castrul roman de la Racoviţa (Praetorium), Biserica de la Proieni unde a avut loc căsătoria lui Mihai Viteazul etc. În aval de confluenţa cu Lotrul începe el de-al doilea sector de defileu de pe teritoriul judeţului Vâlcea, cel mai spectaculos, lung de 6 km, Oltul săpându-şi valea printre pereţii de gnaiss, pe alocuri verticali ai Coziei şi Narăţului. Dintre elementele de interes turistic amintim cunoscutele „cârlige” ale Oltului, (Cârligul Mare, Cârligul Mic), Masa lui Traian, hidrocentrala de la Turnu şi Mânăstirea Turnu. În sectorul Cozia-Voiceşti Oltul străbate două unităţi majore de relief: dealurile subcarpatice şi dealurile piemontane. În acest sector se întâlnesc numeroase obiective turistice situate pe Valea Oltului sau în depresiunile subcarpatice. Este vorba despre mânăstirile Cozia, Horezu, Govora, Surpatele, Dintr-un Lemn, staţiunile Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti, Ocnele Mari, Govora, castrele romane etc.

Prin complexele amenajări hidrotehnice construite de-a lungul său, interesul turistic pentru acest râu s-a amplificat, existând şi posibilitatea diversificării ofertei prin amenajarea unor baza sportive nautice. Dintre văile afluente Oltului se detaşează evident Lotrul, râu cu un potenţial turistic de excepţie care îşi are izvoarele pe flancul estic al Munţilor Parâng şi care curge de la vest la est printre Munţii Lotrului la nord, Munţii Latoriţei şi Căpăţânii la sud. Frumuseţea inegalabilă a văii, staţiunile montane apărute precum şi alte obiective turistice, fac din valea Lotrului una dintre cele mai pitoreşti văi din Carpaţi. Amplul program de amenajări hidrotehnice, cu cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale ţării, au creat şi premisele dezvoltării complexe a zonei, mai ales din punct de vedere turistic Predomină turismul estival de grup, organizat îndeosebi la sfârşit de săptămână. Staţiunile montane Voineasa şi Vidra care dispun de un număr mare de locuri de cazare, ar putea contribui la dezvoltarea nu numai a turismului ocazional, cât mai ales a celui staţionar.

Dintre celelalte văi afluente Lotrului se detaşează Latoriţa, una dintre cele mai pitoreşti văi carpatice şi Lotrişorul (afluent al Oltului), cu cele mai înalte chei din ţară săpate în gnaiss.

Potenţialul turistic al lacurilor. Lacurile constituie importante puncte de atracţie în turism având o mare diversitate de formare şi conferind o notă aparte peisajului turistic.

Genetic, lacurile de pe teritoriul judeţului Vâlcea se clasifică în:

►lacuri glaciare

►lacuri sărate

►lacuri de baraj natural

►lacuri de baraj antropic

Pe culmile înalte ale Munţilor Parâng şi Făgăraş, acolo unde gheţarii cuaternari[11] au săpat prin eroziune circuri şi văi, s-au format numeroase lacuri de origine glaciară. Prin pitorescul peisajelor şi prin complexitatea florei şi faunei, lacurile glaciare atrag numeroşi turişti, mai ales în sezonul estival. Din numărul de peste 30 de lacuri glaciare cât are Parângul, opt se află la izvoarele Lotrului, constituind obiective de mare interes turistic. Dintre acestea, lacul Câlcescu este indiscutabil unul dintre cele mai pitoreşti din ţară. (foto 7);

Mai menţionă pentru pitorescul lui Iezerul Latoriţei, situat la 1530 m, posibil de origine glaciară, considerat a fi situat la cea mai joasă altitudine din ţară şi declarat rezervaţie naturală.

Lacurile sărate sunt legate genetic de fostele exploatări de sare în care s-a acumulat apa. Asemenea lacuri se întâlnesc la Ocnele Mari şi Ocniţa şi sunt utilizate la tratarea diferitelor boli ale aparatului locomotor. În afara lacurilor propriu-zise au fost amenajate în preajma acestora mai multe stranduri cu apă sărată, ceea face din oraşul Ocnele Mari o staţiune balneoclimaterică sezonieră, mulţi dintre locuitori ocupându-se efectiv de activităţile cu caracter turistic.

Potenţialul turistic al apelor subterane. Reprezintă indiscutabil una dintre resursele turistice şi economice cele mai reprezentative ale judeţului Vâlcea. Se întâlnesc sub formă de strate acvifere, utilizate frecvent sub formă de izvoare minerale, dar şi sub formă de ape de adâncime cu caracter termal. Dintre acestea, apele minerale alcătuiesc o categorie aparte de resurse atât din punct de vedere genetic, cât mai ales a funcţiei turistice. Prezenţa lor în zona subcarpatică, varietatea lor, valoarea terapeutică de excepţie, au determinat apariţia cunoscutelor staţiuni balneo-climaterice. Principala funcţie turistică a apelor termale şi termominerale este cea curativă (tratarea prin cură externă a afecţiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor, dar se extinde şi în exploatarea recreativă).

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 720-725). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”