Turneul teatrului popular Râmnicu-Vâlcea în Germania (Karlsruhe-RFG, 5-16 iulie 1972)

Sosirea trupei vâlcene la Teatrul Sandkorn din Karlsruhe

Pot fi idendificaţi în imagine: Beatrice Moscu, Gh. Deaconu, Alex. Tatos, Val. Slabu, Doru Moţoc.

Spectacolul “Sânziana și Pepelea”, realizat în regia și în scenografia lui Alexandru Tatos și Petre Bokor, cuprindea în distribuție pe câțiva dintre cei mai performanți actori ai scenei vâlcene – Mircea Croitoru, Doru Moțoc (în prim-plan, foto), Dumitru Vlăduț (foto stânga), Valentin Slabu, alături de care au evoluat: Maria Ancuţa, Marin Bulugea, Maria Constantinescu, Gavrilă Damaschin, Dumitru Ghiulţu, Zaharina Glăvan, Nicolae Guraliuc, Ion Hristea, Emilian Lupescu, Eugenia Nistor, Carmen Sava. Secvenţele muzicale au fost acompaniate de grupul instrumental condus de Paul Dina (vioară), secondat de Mihai Anghel (ţambal) şi Dumitru Ciobanu (cobză). Spectacolul a fost realizat de: Alex. Tatos şi Petre Bokor (regia şi scenografia), Liana Axinte (măşti), Paul Dina (conducerea muzicală), Maria Câmpeanu (costume), Const. Teodorescu (decoruri), Nicolae Popescu (regia tehnică). Producţia a fost asigurată de Dumitru Vlăduţ, directorul TP. Managerii turneului: Gh. Deaconu și D. Vlăduț.

            Spectacolul a fost prefaţat de alocuţiunile rostite de Gheorghe Deaconu şi Siegfried Kreiner, directorul Teatrului Sandkorn. Programul Teatrului a cuprins trei reprezentații, în orașele Karlsruhe, Pforzheim și Gernsbach, toate trei având un succes excepțional. Spectacolul dat în sala Albert Schweitzer din Karlsruhe a constituit un veritabil triumf al artiștilor români. Cronicile elogioase, publicate în ziarele din zonă, au recunoscut originalitatea și calitatea spectacolului românesc, care a îmbinat, într-o viziune inedită, tradițiile de sorginte populară cu elemente de artă modernă: “Înscenarea, realizată de Alex. Tatos şi Petre Bokor […] este o montare omogenă bogată, cu elemente ale commediei dell’arte, un excepţional folclor, o forţă satirică şi, nu în ultimul rând, muzica – toate s-au legat într-un spectacol unitar. […] Când îşi fac intrarea interpreţii, cântând în acordurile viorii, cobzei şi ţambalului, se declanşează o veselie în public, care augmentează scenă de scenă, încântând şi dezlănţuind aplauze, demonstrând montarea ca un fenomen deosebit, proaspăt, cu un farmec natural, spontan, într-un revelatoriu crescendo al jocului, care realizează îmbinarea caracterului de poveste cu o exuberanţă spumoasă, ieşită din comun. Cu situaţii comice neprevăzute […], cu cântece plăcute şi jocuri deosebite, un mare ospăţ grotesc, cu corul spiritelor vrăjite din pădure, într-un joc când graţios, când zburdalnic, într-un suflu de mare amuzament şi în ritmul unor cântece de dragoste, răsare o fantezie, o minunată spontaneitate, căreia nu i-a trebuit niciun fel de mijloc tehnic să treacă rampa şi să încânte. Şi barierele de limbă au fost trecute de aceşti interpreţi plini de temperament, care au cântat şi au jucat, umplând scena de veselia jocului lor în această poveste frumoasă. Cu propria lor plăcere în bucurie, au captat neîncetat atenţia spectatorilor, legându-i de scenă. (“Sânziana şi Pepelea” – spectacolul oaspeţilor români ai Teatrului Popular din Vâlcea, “Badische Neueste Nachriten”, Karlsuhe, 12 iulie 1972)

            “Scena a trăit ! Publicul a fost determinat să trăiască, ceea ce a făcut din toată inima. Am trăit în seara aceasta un spectacol de teatru popular cum, probabil, niciodată n-o să se poată realiza în Germania. Elementele folclorice au fost împletite, într-un un farmec deosebit, cu giumbuşlucuri naive şi cu efecte comice, ceea ce a determinat un dinamism şi o prospeţime de neegalat. Când îi vedeai pe actori, nu te puteai sustrage şi te identificai cu bucuria, cu mişcarea, cu elanul, însufleţirea, cu naturaleţea lor. Piesa a fost jucată în limba română, totuşi asta n-a contat. Nu trebuia înţeleasă limba, pentru că, prin pantomimă şi prezentare, totul a putut fi receptat de public. În acelaşi timp, au fost excepţionale gaguri, prin introducerea unor cuvinte nemţeşti, care au fermecat şi au declanşat hohote de râs. […] Publicul a fost încântat şi de muzică. Vocile şi sunetul viorii, cobzei şi ţambalului, care descind din adâncul zonei folclorice, au însufleţit. […] Piesa, scrisă în 1880, a fost realizată, ca o versiune scenică nouă […], într-o formă modernă. Am crezut că ne aflăm, pe de o parte, la un spectacol Bertold Brecht, care atrage publicul la participare, iar pe de alta, ne-a amintit realismul şi caracterul lumii lui Ionesco.” (Scena a trăit ! Formaţia teatrală românească a entuziasmat publicul printr-o bucurie sinceră, “Pforzheimer Kurier”, Pforzheim, 14 iulie 1972)

Evaluare post-turneu:             “Pregătirea acestui turneu a însemnat un examen dificil pentru tânăra conducere a teatrului (director: Dumitru Vlăduţ), care, sub îndrumarea forurilor centrale şi locale de resort, a izbutit să creeze la Teatrul Popular un climat favorabil înnoirilor. S-a împrospătat trupa de actori, au fost atraşi regizori tineri, în plină afirmare, s-a abordat repertoriul clasic – de sorginte foclorică – într-o viziune modernă. Iată câteva din atu-urile pe care s-a întemeiat recenta biruinţă artistică a Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea în R. F. a Germaniei.” (Gheorghe DEACONU, “Scena a trăit”, entuziasmând publicul vest-german, “Orizont”, V, 1168, 5 august 1972).

Primarul general al oraşului Karlsuhe primeşte delegaţia română: Beatrice Moscu, Gheorghe Deaconu, Mihai Forăscu.