Vâlcea – 23 august 1944. Vin rușii!

Strigătul "Vin ruşii !”, care începe să se audă din septembrie 1944 în judeţul Vîlcea, este aici sinonim cu acelea de „Vin tătarii !” sau de „Vin turcii !” din Evul Mediu. Comportamentul ocupanţilor sovietici s-a caracterizat prin aceeaşi barbarie ca acela al ocupanților turci şi tătari din trecut. Astfel, în toată luna septembrie 1944, trupele sovietice aflate la Vîlcea au scos din judeţ cam tot ce se putea duce. Iată o mărturie cutremurătoare, relatarea preotului plăşii Rîmnicu Vîlcea despre barbaria ocupanţilor, la Călineşti: „unii militari din Armata Roşie, răzleţiţi de unităţile lor militare terorizează locuitorii acelei comune luîndu-le cu forţa vitele, oile şi caprele aflate la păşunat în munte, de asemenea ridicînd şi diferite obiecte de îmbrăcăminte şi tot ce găseau în calea lor. Majoritatea l populației a părăsit locuinţele refugiindu-se prin păduri şi munţi, deoarece zilnic era terorizată şi ameninţată cu moartea de către aceşti ostaşi"^1.

Bunurile furate de ruşi fac obiectul cîtorva dosare copioase din arhivele vîlcene. Iată cîteva exemple: în comuna Malaia, în zilele de 8, 9, 10 septembrie 1944, sovieticii au furat 7 cai, 6 vaci, 4 boi, 1 oaie, 11 porci, 78 de păsări, 1 junincă, la Voineasa au furat 3 cai, 2 porci, 30 păsări, 1 vacă, 1 căruţă, la Mihăieşti 3 cai, la Buneşti 7 care, 12 boi, 7 juninci, 2 cai etc., etc.. Exemplele se referă doar la cîteva comune din judeţ, dar situaţii identice s-au repetat în toate satele judeţului.² Ruşii intrau practic în toate casele şi furau tot ce voiau. Iată un gen de plîngere, care se repetă în zeci de exemplare în dosarele pomenite, adresată prefecturii Vîlcea:

"Subsemnatul Hin Ion domiciliat în R. Vîlcea str. Traian Nr. 396 cu profund respect vin a vă aduce la cunoştiinţă următoarele:

Locuinţa mea aflată de-a lungul şoselei R. Vîlcea-Sibiu, e vizitată în tot timpul de către ostaşi ruşi, care fără nici o aprobare sau dovadă îmi ridică din casă diferite lucruri casnice. Pînă în prezent mi s-au ridicat şi înstrăinat următoarele obiecte care au fost transportate cu maşina D. 8-10-12

 

1. una haină de blană a soţiei în valoare de 60.000 lei

2. un pardesiu de damă                               35.000

3. un taior de catifea                                    10.000

4. trei rochii                                                   18.000

5. o rochie de mireasă cu voal                     15.000

6. două bluze                                                   4.000

7. trei costume naţionale de damă              90.000

8. două cearceafuri                                         6.000

9. trei prosoape                                               1.000

10. una pereche pantofi de damă noi               8.600

11. două perechi ciorapi noi de damă              1.600

12. un patefon cu 23 de plăci                         22.200

13. un palton de bărbat                      35.000

14. un costum de haine                      50.000

15. una pereche bocanci noi             12.000

16. două cămăşi bărbăteşti                10.000

17.	trei perechi indispensabili	3.000
18.	două găleţi tablă	1.600
19.	o oală smălţuită	1.000
20.	o secure de tăiat lemne	300
21.	două damigene a 10 kg.	1.400
22.	un ceas de buzunar de bărbat	5.000
23.	un ceas de damă	5.000
24.	un diamant de tăiat geamuri	1.600
25.	două brice de bărbierit	2.000
26.	şase linguriţe de alpaca	600
27.	una foarfecă de bucătărie	600
28.	una albie de spălat	3.000
29.	una piele de porc tăbăcită	5.000
30.	1/2 stînjeni lemne de foc	6.000
31.	1/4 pogon cartofi	30.000
32.	trei pogoane cultură porumb	60.000
Total	504.000

Aducîndu-vă la cunoştiinfă d-ei voastre paguba ce mi s-a cauzat, cu profund respect vin a vă ruga să binevoiţi a dispune conform dispoziţiunilor ce le veţi socoti ” ³

Armata Roşie se comporta ca un nor de lăcuste. Victor Ionescu din Dejoiu-Nisipi mărturiseşte că „n-am mai rămas decît cu pereţii casei şi magaziile goale sparte şi împrejmuirea distrusă”. Pagubele produse au fost de 13.000.000 lei.⁴ La conacul Săltea din Bujoreni pagubele au fost şi mai mari, 35.000.000 lei: "casa complet devastată…în casă cioburi de oglinzi, geamuri, bucăţi fărîmate din mobilă, fulgi de perne, cărţi rupte pe jos, casa de bani distrusă şi uşa sfărmată şi scoasă de la locul ei, aruncată departe. Tot conţinutul din casa de bani şi din casa de locuit, ca mobilă, covoare, haine, rochii, încălţăminte, perdele, lenjerie, veselă, tablouri, cărţi şi orice obiect de la cel mai mare pînă la cel mai mic lipsă din toată casa. Dl. maior a avut şi 4.700 dai. ţuică cu tăria de 34 grade şi care astăzi nu se mai găseşte în depozit. S-a furat şi automobilul marca Opel Olimpia cu Nr. 56, 5.600 kg. porumb, 6 porci etc. etc” ⁵

Trebuie spus şi faptul că la Vîlcea se găseau numeroşi refugiaţi din Basarabia, care se temeau că venirea Armatei Roşii va determina returnarea lor către autorităţile comuniste sovietice. În decembrie 1944, de exemplu, erau circa 900-1000 preoţi refugiaţi care au încercat să se încadreze în cuprinsul Mitropoliei Olteniei. A fost posibil doar pentru 200 dintre ei. Mitropolitul cerea Ministrului Cultelor, Gheorghe Pop, dispersarea lor, fie în Moldova, fie în Episcopia Oradei, unde se înregistra un deficit de preoţi ortodocşi.⁶

Reprezentantul Comisiei Aliate (Sovietice) de Control în judeţul Vîlcea a fost, după cum am menţionat deja, maiorul Telicico. Preocupările majore ale acestuia în calitatea pe care o avea au fost, în special, două: 1. organizarea restituirii bunurilor ridicate din U.R.S.S., inclusiv din Basarabia şi Bucovina de Nord şi 2. aplicarea obligaţiilor economice pe care România le avea faţă de U.R.S.S. ca urmare a convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944. Pentru realizarea primului obiectiv, Telicico l-a determinat pe prefectul Canari să dea următoarea circulară: "Puneţi în vedere populaţiei prin batere de tobe şi orice alte mijloace de publicitate, să depună chiar azi declaraţiile de toate bunurile, valorile şi materialele de orice categorie ca tractoare, utilajul fabricilor şi uzinelor, autovehicole, monumente istorice, animale etc, luate de pe teritoriul Uniunii Sovietice şi din Basarabia şi Bucovina de Nord, pe care le deţin sub orice formă sau le-au primit de la alte persoane".⁷

Comisia Judeţeană pentru restituirea animalelor provenite din Uniunea Sovietică era compusă din⁸:

 

1 Lt col. Constantin Canari, prefectul judeţului

2. Gh Ţurcanu-Botez, directorul Camerei Agricole

3 dr Ioan Eitel, medic primar veterinar al judeţului Vîlcea

4 C Gh. Ştefănescu Tică, primarul Rîmnicului

5 Ioan H. Davidescu, şeful serviciului administrativ şi al Biroului M.O.N.T.

S-au înfiinţat 6 centre de colectare pe lîngă staţiile C.F.R., la Rîmnicu Vîlcea, Drăgășani, Băbeni, Govora Băi, Călimăneşti şi Lotru.⁹ Strîngerea vitelor trebuia să înceapă pe 12 ianuarie 1945. Dar ţăranii „fiind informaţi că sunt obligaţi să înapoieze vitele în URSS, au încetat de a le mai hrăni şi îngriji".¹⁰ Situaţia vitelor ce se aflau în judeţul Vîlcea la data de 10 decembrie 1944 era următoarea: 21.841 boi, 20.100 vaci, 4.414 cai, 38.213 porci, 130.311 oi şi 350.000 păsări. ¹¹ Nu se poate stabili, deocamdată, cîte din aceste animale au luat drumul Uniunii Sovietice. în orice caz, numărul acestora trebuie să fi fost foarte mare.

Introducerea cenzurii şi a „indexului” stalinist. În ianuarie 1945, din ordinul maiorului Telicico, în judeţ este introdusă cenzura. Toate tipografiile sînt obligate să trimită Comisiei Aliate de Control cîte 3 exemplare din toate lucrările tipărite. Cele 3 exemplare trebuiau trimise la M.A.I, Direcţia Presei şi Informaţiilor, Diviziunea Culturală, de pe strada Nicolae Filipescu nr.40, Bucureşti.Acest fapt se baza pe Ordinul 111.259 din 14 decembrie 1944 dat de guvernul Rădescu, care era în fapt o aplicare a articolului 16 din Convenţia de Armistiţiu. Ordinul lui Rădescu prevedea: „Publicaţiile periodice sau neperiodice care prin cuprinsul lor dăunează bunelor noastre relaţiuni cu Aliaţii vor fi retrase din circulaţie”.¹² Ulterior, şeful biroului Cenzurii locale va da ordin tipografiilor locale că orice manuscris trebuia să aibă „bun de imprimat” numai după avizul Cenzurii locale.¹³

Încep să apară listele cu cărţile interzise. Primele două liste apar în februarie 1945 şi au 120 de titluri. Au mai urmat alte şase liste. Pînă la 1 august 1945 listele cărţilor scoase din 1Q^< ^a’^{le> con}*^orm legii nr.364 din 2 mai, publicată în Monitorul Oficial nr.102 din 4 mai cuprindeau 616 titluri.¹⁴

Cărţile puse la index sunt arse în cadrul unor procesiuni prezidate de reprezentantul Comisiei Aliate de Control. Au fost patru asemenea procesiuni. Prima a avut loc la 30 octombrie 1945. Au fost arse circa 2.000 de cărţi. Procesul-verbal a fost încheiat de către cenzorii Prefecturii, Ion Davidescu şi Vasile Pogăceanu. A doua serie a fost la 22 decembrie 1945, fiind arse doar cîtevă sute de cărţi, în prezenţa maiorului Telicico delegatul Comisiei Aliate. A treia serie a fost la 26 ianuarie 1946, cîteva mii de cărţi, în asistenţa aceluiaşi Telicico. Al patrulea rug de cărţi a fost aprins în aprilie 1946, cînd au fost arse cîteva sute de cărţi în prezenţa maiorului de gardă Borisov, delegatul Comisiei Aliate, care ţinea locul maiorului Telicico.¹⁵

Cenzura s-a extins şi asupra spectacolelor de teatru şi a filmelor. „Orice piesă de teatru sau revistă jucate înainte de 1 martie 1945 trebuiau să fie supuse cenzurii" – scria într-o circulară directorul general al cenzurii N.D.Cocea.¹⁶ Filmele care urmau să ruleze trebuiau prezentate cenzurii într-un tabel cu următoarea rubricaţie: Subiectul/Casa de unde a fost procurat/Dacă are subtitluri româneşti/ Felul filmului/Dare de seamă de felul cum sînt primite de public filmele.

Pe rafturile bibliotecilor, rămase goale, au fost aduse în următoarele luni alte cărţi precum ¹⁷:

• Stîngismul, boala copilăriei comunismului- V.I.Lenin
• Despre marele ajutor acordat României de U.R.S.S. – I.Chişinevski
• Contribuţia Rusiei în lupta pentru independenţă a poporului român – Tudor Stoionovici
• Relaţiile lui Petru Rareş cu Rusia – Tudor Stoionovici
• Relaţiile lui Mihai Viteazul cu Rusia – Vasile Neagu
• Din legăturile bisericeşti româno-ruse altădată şi azi – Gala Galaction
• Problema democraţiei în lumina marxismului – Leonte Răutu
• Trădătorii – V. Negoiţă
• Criminalii – Natalia Scurtu

• Adevărul despre Iuliu Maniu – Pompiliu Pop Mureşanu
• Secolul omului de jos – Zaharia Stancu

Înfiinţarea A.R.LU.S. Ocupantul nu voia doar să jefuiască, ci dorea să fie chiar aprobat

şi iubit. Aşa a apărut A.R.LU.S.-ul. La 11 noiembrie 1944, la Bucureşti a luat fiinţă „Asociaţia Română pentru strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică” (A.R.L.U.S.). În februarie 1945, generalul Ioan Popovici cere prefectului lt.col. Canari înfiinţarea şi în judeţul Vîlcea a unei filiale A.R.L.U.S. La constituirea Asociaţiei, în ziua de 14 februarie 1945, orele 18,30 participă: Constantin Canari, Al. Dumitrescu-Colteşti, Iosif Andreesc ' V. Georgescu (magistrat), preotul Ion Marina, profesorul Dumitru Guşetoiu, căpitanul Ifrim, avocaţii Radu Livezeanu, I. Bărbulescu, Aurel Simian, Petre Măinescu, Constantin Tetoianu, preotul Ion Tomescu apoi Constantin Săndulescu şi Anton Diaconescu, precum şi un reprezentat al muncitorimii şi un reprezentant al comunităţii evreieşti.¹⁸

„Prietenia cu U.R.S.S.” a pătruns şi în Biserică. în iunie 1945, ministrul cultelor Constantin Burducea vine la Rîmnic, şi în prezenţa episcopului, locotenent Athanasie şi a lui Ion Marina, vicarul Sfintei Mitropolii a Moldovei, s-a constituit Uniunea Preoţilor Democraţi, care avea rostul de a trimite preoţi în toate partidele din F.N.D. şi de a strînge legăturile de prietenie cu U.R.S.S.. De altfel, directorul Seminarului, preotul Ion Pătrăşcoiu ţine o conferinţă cu tema: „Adevărul asupra Bisericii din U.R.S.S.” Se dorea înlăturarea fricii de anulare a instituţiei, aşa cum se încercase în statul vecin. În cuvîntul său, preotul Pătrăşcoiu spunea că: „în U.R.S.S. erau 15.000 de biserici, 46 arhierei, iar clerul era retribuit de credincioşi, existînd chiar 2 miniştri pentru culte".¹⁹

 

 

 

Note bibliografice.

 

 

^1. Idem, fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos.32/1944, f.79 (dosarul 32 este cel mai bine “garnisit” cu astfel de dovezi)

^2. Ibid., f.10-13

^3.Ibid., f. 134

^4.Ibid., f. 124

^5.Ibid., f. 100 (relatarea este făcută de primarul comunei Bujoreni, Nicolae Colţoşi)

^6.Arhiva Episcopiei Rîmnicului (în continuare A.E.R.), fond 1945, pachet 1, dos 4, np.

^7. D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos.31/1944, f.2

^8. Idem, dos.38/1944,f.48

^9. Idem, dos.31/1944,f.9

^10. Idem, dos.38/1944, f.46 şi 47

^11. Ibid, f.59

^12. Idem, dos.22/ 1945, f.2 şi 5

^13. Ibid., f.82

^14. Ibid., f.9-152 (sînt enumerate toate cărţile interzise)                            

^15.Ibid., f. 148,189,222, 232 şi 237

^16.Ibid., f. 102

^17.Idem, dos.56/1947, f. 161

^18.Idem, dos 31/1945, f.6 şi 8

^19. A.E.R., fond 1945, pachet1, dos. 2, np

 

 

Sursa: Sorin Oane, Istoria județului Vîlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, p. 34-39.