Vâlcea – Biserica satului Titești

         După acest sfânt locaş, s-a construit altul, pe terenul unde este amplasat localul primăriei. Materialul lemnos din care a fost construită biserica a fost donat de satul Câinenii de Argeş (de la demontarea bisericii acestora), fiind transportat pe râul Olt, până la Cornet, de unde a fost adus cu carele în sat şi reclădită aşa cum a fost.

           Despre terenul pe care a fost amplasată această Sfântă Biserică se aminteşte într-un act perfectat de Ghiţă Lungu: ,,…acest teren se învecinează la răsărit cu podgradea bisericii vechi”. Pe acest teren pe care l-au moştenit nepoţii lui Ghiţă Lungu, astăzi se află amplasate gospodăriile lui Ilie Păun (provenit prin cumpărare de la moştenitorii lui Neagoe Lungu), ale lui Vâlcu Gheorghe, Popescu Niculina şi Dinică Popescu (moştenitorii lui Ioniţă Dorea Lungu).

         Din lucrarea ,,Spicuiri din analele satului Titeşti” aflăm că Tudorică Adrian, în anul 1900, începe construcţia localului de primărie, pe terenul unde fusese construită biserica arătând că: ,,…pe acest teren devenit viran prin demolarea vechii biserici şi pe care voiau să-l ocupe diferiţi interesaţi, am început construcţia primăriei …”.

         Actuala biserică din satul Titeşti (acum există o nouă construcţie sfinţită în data de 4 mai 2003) este zidită în anul 1761 de Ierom. Dumitru, Diaconu Duminică, jupânii Pană, Iseru, Deicu.

         Zugravi: Ierodiacon Rafaiel, Diac. Dragomir.

          S-a terminat în anul 1769. Este clădită din piatră şi cărămidă. Prin tradiţie se spune că cei mai mulţi bani au fost donaţi de Diaconu Roşca (Dumitru), pentru că i-a găsit la demolarea bisericii vechi. Acesta avea locuinţa unde a stat Creaţa, iar apoi Alexandru Potcoavă.

         Biserica este construită cu pridvor pe patru coloane cu arcade.

         Podgradia este refăcută de Ioniţă Răducanu, Ghiţă Lungu şi Ioniţă Lungu, în anul 1862, după cum ne arată scrisul cu litere chirilice de pe placa de gresie aşezată în zidul împrejmuitor, descifrându-se astfel: ,,Podgradia aceasta este prenoită de Ioniţă, de Ghiţă Lungu şi de Ioniţă Răducanu în anul 1862”.

         Inscripţia de la intrare în Naos: ,,Întărirea celor ce nădăjduiesc întru Tine, întăreşte Doamne biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu scump sângele Tău – Să fie Dumnezeu ochii tăi deschişi ziua şi noaptea către Locaşul Tău cel Sfânt întru toţi vecii amin. 7277 (1769) şi făcui zugrav – Ierodiacon Rafael, Monah Diacon Dragomir-zugrav”.

 

        Inscripţia (Pisania):

         „ Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu plinirea Sfântului Duh, urzitu-s-au această Sfântă Biserică din temelia ei întru cinstea sfinţilor şi mai marilor voievozi Mihail şi Gavril, dintre osteneală robilor lui Dumnezeu Ierodiacon Dumitru (Safta), Duminică Diaconu (Ruxandra), Jupân Pană, Iseru, Marta, Deicu, Dobra, Voica, Vaden. I.O. Scarlat Ghika Voevod leat 7269 (1761). Şi cine s-ar milostivi a mai ajuta să fie ctitori ca şi cei ce-au făcut-o dintru temelie”.

            Ctitorii bisericii (sunt zugrăviţi în costumele vremii):

1. 1)Jupâneasa Dobra-poartă haină lungă, albă, pieptul înflorat, cingătoare cu paftale late, iar pe cap maramă albă.
2. 2)Marta – are haină lungă, cu mâneci cu blană, paftale foarte bogate.
3. 3)Căpitan Necula Grecul, în costumul timpului, spre sud de tabloul votiv, unde stă scris: ,,Tercor Titeştilor”, care se traduce ,,Biserica Titeştilor”.
4. 4)Spre N.E., Ereu Diaconu Dumitru, cu plete şi mustăţile blonde, îmbrăcând o haină lungă, cu blană pe margini, poartă Sfânta Evanghelie.
5. 5)Diaconiţa Safta, în costum de ţară, cu scurteica pe umeri.
6. 6)Pe peretele de nord, Ana slujnica, în veşmânt alb, lung.
7. 7)Lângă prag – Dumitru, în costum ca şi al Anei.

Biserica este zugrăvită şi pe dinafară, având pe lângă sfinţi şi un număr de ‚,personagii” necanonice – nefiind persoane sfinte, ci profane (lumeşti).

         Rândul de sus e rezervat personajelor biblice care sunt prooroci şi sfinţi mucenici.

         Pe latura de nord, începând de la altar, se află Maica Domnului, chiar în mijloc.

         Pe rândul de sus găsim pe Sf. Hristofor ţinând pe Iisus în faţă. În dreapta, având toiagul înverzit, are şi următoarea inscripţie: ,,Mă (mir) de prunc mic şi greu” – ,,Te miri de mine, nu te mira că ţi-a înfrunzit toiagul în mână”.

          Zaharia Proroc, Ilie Proroc, Sf. mucenici: Trifon, Sf. Spiridon, Sf. muceniţă Eftimia, Sf. muceniţă Varvara, Sf. vechi mucenic Theodor, călare, Sf. mucenic Dumitru – călare, Sf. …(şters), Aaron proorocul, Moise proorocul, David prooroc.

         În rândul II. Sub aceştia, un personaj călare (şters).

         Por împărat, Alex. Macedon şi alte cinci chipuri – şterse.

La vest: Apostolul Petre, arhanghelul Rafael, arhanghelul Mihail (bust) (foarte bine executaţi), arhanghelul Gavriil, apostolul Pavel.

La sud: (începând de la pridvor) – amvon:

           Ion Apostol, Ion Prooroc, Iosif cel cu chip bun, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. mucenic Haralambie, Prooroc foarte frumos, Sf. Apostol (şters), Ieremia Proorocul, Ezechil Prooroc, (Gledeon Prooroc) Ilisei, Daniel Prooroc, Moise Proorocul.

Rândul de jos: Sub Ioan Botezătorul, Alexe feciorul Grecului …(şters), călare, cu cuşmă şi suliţă.

Dedesupt: Sf. Haralambie – Tucidide. Urmează un personaj călare şi mai mic, având în faţă alt personaj călare şi mai voinic – Dumitru Bolovan.

         Între cele două rânduri de sfinţi este un brâu de cărămidă care încinge biserica pe mijloc. Fiecare sfânt, încadrat în dublu cadru de cărămidă. Cadrele de sus au partea superioară curbă. Trei rânduri de sfinţi, în trei rânduri de cărămizi de sub streaşină, împodobesc partea superioară.

         Turla bisericii imită pe cea de la Cozia. Cadrele ferestrelor sunt de piatră, două dintre ele având partea superioară boltită.

         Clopotele sunt neuniforme şi de sunet diferit. Cel mic este mai vechi, purtând o inscripţie rămasă nedescifrată. Probabil acest clopot a servit şi la bisericile anterioare. Celălalt clopot, mai mare, a fost cumpărat cu largul concurs al lui Ghiţă Lungu, la care au contribuit şi alţi enoriaşi, şi sunetul său plăcut parcă cheamă numele marelui fiu al satului – Ghiţă Lungu, despre care se spune: ,,că a făcut cerul şi pământul, la Titeşti”.

         Terenul pe care este amplasată construcţia bisericii şi vechiul cimitir din jurul ei, împrejmuit de zidul podgradiei, este donaţia lui Şerban Mardale, în afară de cel aflat de la porţile de intrare până la treptele bisericii (teren care se ascute la capătul de miazănoapte), donat fiind de moşnenii Bolovăneşti.

         Despre Şerban Mardale am mai vorbit când am descris judecata sătenilor titeşteni cu boierii fanarioţi.

         Boierii fanarioţi, dorind câştigarea procesului şi, prin urmare, dreptul de a stăpâni jumătate din hotarul satului, încearcă coruperea lui Şerban Mardale, om respectat în sat, promiţându-i o bucată apreciabilă de teren şi dăruindu-i două pungi de galbeni, cu însemnele boiereşti. Bătrânul pretinde boierului şi distrugerea viţei-de-vie din punctul ,,Cazan”, ce aducea numai necazuri sătenilor, pentru că le scăpau vitele în via boierească. Şi această dorinţă boierul i-a îndeplinit-o.

         În timpul procesului, boierul cere depunerea mărturiei bătrânului Şerban. Acesta nu trădează interesele satului, ci, din contră dă în vileag felul cum boierul a încercat să-l amăgească, probând cele afirmate cu pungile de galbeni care purtau însemnele boiereşti.

        Mărturia depusă de Şerban a contribuit în mare măsură la câştigarea procesului de către săteni.

         După plecarea Bucşăneştilor, liniştea satului se reaşează.

         Terenul donat pentru amplasarea construcţiei bisericii, de Şerban Mardale, se continuă cu cel al moştenitorilor lui Pătru Achimescu, provenit de la Mardaleşti (actualmente locul noului cimitir), continuându-se cu terenul unde este amplasată gospodăria lui Petre Hodorogea, provenit prin cumpărătoare de la moştenitorii lui Nae Mardale (Sporiş).

         Biserica din Titeşti deţine trei terenuri, provenite din diferite donaţii, aşa după cum reiese din raportul Pr. Ion Iliescu, întocmit la data de 28 octombrie 1902.

1) Teodor Nicolaevici, teren în mărime de 1 ha, loc de fâneţe, situat în punctul ,,Plăişor”, cu următoarele vecinătăţi: la nord – M.Niculescu, la est – Ilinca Popescu (pe pârâu), la sud – Ilie Moldoveanu şi M. Martinoiu.

2) Tache Popescu, teren în mărime de ½ ha, loc de fâneţe şi porumb, teren situat în punctul ,,Cazan”, cu următoarele vecinătăţi: la nord-Mieilă R. Popescu, la sud-Alexandru Georgescu, la est-Mieilă R. Popescu, iar la vest – Ion Lungu.

3) Ion Popa Bucur, teren în mărime de ¼ ha, loc de porumbi (sălişte situată în sat), cu următoarele vecinătăţi: la nord-Ioniţă Mărcoiu, la est-Mieilă Anghelescu, la sud-Ispas Feţeanu, la vest – Ion Fl. Vlădescu. (21, pag.8)

         Din planul parohiei Titeşti – Jud .Vâlcea, întocmit în anul 1931, de inginerul hotarnic Paul I. Teodorescu, aflăm schiţa terenului pe care este amplasată biserica din Titeşti, cu podgradia împrejmuită cu zid de piatră, în suprafaţă de 0,0775 ha, cu următoarele vecinătăţi: la nord-Uliţa Mare, la vest-Uliţa Bisericii, la sud-Dumitru Achimescu, la răsărit-Ionel Feţeanu.

         Terenul cimitirului ,,Peste Vale”, în suprafaţă de 0,0850 ha, este donat de N. N. Popa, cu următoarele vecinătăţi: la est-Dumitru Telebuş, la nord-N.N. Popa, la vest- N. N. Popa, la sud-actualul drum ce urcă spre Vasile Telebuş-săliştile din ,,Tărure”.

         Înainte de acest cimitir, a existat cimitir în izlazul din ,,Dealul Mlăcii”, situat la apus de şoseaua judeţeană şi la nord de ,,Cimitirul eroilor”. Din cauza apei care inunda gropile, împiedecând înhumarea, acest cimitir a fost mutat în punctul ,,Vălcea”, teren situat pe vremea aceea în izlaz, astăzi devenind proprietatea locuitorilor: Nicu Stăncescu şi N. Teleabă. Şi acest cimitir a fost părăsit tot din cauza terenului mlăştinos. Astăzi, acestui teren i se menţine denumirea ,,La Cimitir”.

         În legătură cu cimitirul din ,,Dealul Mlăcii” (mutat de Tudorică Adrian, când era primar), locuitorul Mihai (Ilă) Bolovan ne-a povestit următoarele:

         Tatăl său adoptiv – Gh. Bolovan, zis Precup şi cu Petre Băciulete au prădat mormântul unei tinere fete, decedată într-un tragic accident, pe panta (hula) traseului Dealul Mlăcii-podul din vale. Cei care au înhumat-o, prin imprudenţă, i-au lăsat toate bijuteriile ce le avea.

         Fata era nepoata unei doamne din Piteşti, care, neavând moştenitori, a luat-o pe aceasta, s-o înfieze. Fata era originară din oraşul Sibiu.

         În timp ce erau transportate cu căruţa, proprietatea lui Haralambie Anghelescu (căsătorit în Boişoara), caii s-au speriat, răsturnând căruţa la curba drumului ce exista, în dreptul locuinţei actuale a lui Nic. Şerban, accidentând mortal fata.

         Din motive personale, doamna din Piteşti a înhumat fata în cimitirul din izlazul ,,Dealul Mlăcii”.

         Prădătorii, vânzând bijuteriile, au cumpărat câte o bucată de pământ.

         Biserica a fost distrusă prin incendiere, în mai multe rânduri, de fiecare dată fiind renovată. Cea mai mare distrugere s-a petrecut în anul primului război mondial, când a fost transformată în grajd de cai.

         În arhiva bisericii găsim, la anul 1830, pe Tache Popescu că donează un galben (ban de aur), pentru pomenirea neamului Popeştilor, pentru refacerea crucii de pe catapeteasmă (paraclis).

         Treptele sunt durate din piatră cioplită adusă din Valea Cacovei (Clocotici). Cu aceeaşi piatră este pavat şi amvonul. Meşterul cioplitor în piatră a fost italianul Depu, căsătorit în Spinu, cu văduva lui Feţenoiu.(Gh. Feţeanu), ( Domnica, născută Stăncioiu).

         Gh. I. Popa ( Bălănoiu), în vârstă de 85 ani, în anul 1997, ne-a mărturisit că sub lespezile din amvon, în partea de S-E, există o sticlă sigilată în care se păstrează un document care cuprinde istoricul acestei biserici.

         Meşterul italian a cioplit din piatră şi treptele mai multor gospodării din sat.

         Din toate documentele pe care le deţinem, am reuşit să descoperim şi să aşezăm în ordine cronologică diferiţii preoţi, care, în decursul vremii, au slujit la bisericile din parohia ,,Sfinţii Îngeri”, din satele Titeşti, Cucoiu şi Bratoveşti.

1649-Pr. Oprea sin Badea Grămăticul, slobod de vecinie de Teofil, monahul Mănăstirii Cozia, în timpul domniei lui Matei Basarab.

1650-preotul Drăghici.

1735-Diaconu Duminică – din neamul Bolovăneştilor.

       -Ierodiaconul Dumitru (Roşca) – Bolovan.

1793-preotul Radu Cârstoiu.

1793-preotul Barbu Bolovan (Popa).

1793-preotul Tudose Lungu.

1826-preoţii Gheorghe şi Ion –din Cucoiu.

1851-preotul Niculae – din Bolovăneşti, ginerele lui Florea Stăncioiu.

1851-preotul Bucur Cârstoiu.

1851-preotul Ghiţă Stăncioiu.

1860-preotul Pătru din Bărâce.

1870-1895-preotul Gheorghe Popescu-Vlădescu.

1901-preotul Ion Iliescu – din Mlăceni, stabilit în Cucoiu.

1906-preotul Gheorghe Rudeanu.

1916-1927-preotul Gheorghe Dimescu –zis Bobocu.

1906-1916-preotul Radu Paraschiv.

1927-1940-preotul Gheorghe Popescu, din Bratoveşti.

(din anul 1940, parohia se scindează).

1940-1976 (februarie)-preotul N. Boncea (parohia Titeşti).

1976 şi în prezent, preotul M. Teleabă.

         Din anul 1991, a început construcţia noii biserici din satul Titeşti, despre care am amintit că a fost sfinţită la data de 4 mai 2003.

 

 Sursa: Vlădescu, Florea – Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 328-335.