Vâlcea după victoria României asupra fascismului. Căderea Cortinei de fier

Valoarea pagubelor materiale a tuturor acestor bombardamente a fost estimată la suma de 872.500 lei.¹ Mai multe distrugeri par să fi făcut însă tancurile „eliberatoare” sovietice, care în martie 1946 au distrus şoseaua Tîrgu Jiu – Rîmnicu Vîlcea pe circa 50-60 km, avariind şi mai multe poduri. Numai primăria din Ocnele Mari raporta prefecturii pagube de peste 25 milioane de lei şi distrugerea podului peste rîul Sărat.²

După victoria asupra fascismului a început perioada libertinajului şi a bucuriei. În provincie, bucuria se traduce, în special, prin… beţii. Cu atît mai mult cu cît veneau şi soldaţii de pe front, prilej cu care aveau loc mari dezordini; pe 12 august 1945 la Vîlcea poposeşte Regimentul 26 Infanterie. Prefectul Iosif Andreescu este nevoit să dea o Ordonanţă (nr.626) prin care ordonă ,, interzicerea vînzării şi consumului băuturilor spirtoase în tot cuprinsul judeţului la ospătării, birturi, cîrciumi, hanuri, restaurante sa depozitele M.A.T”. Măsura prefectului a trezit serioase împotriviri şi datorită acestora prefectul a fost nevoit să dea o altă Ordonanţă, cu nr. 707, care prevedea că fiecare individ putea consuma numai următoarele măsuri: 1/2 litru vin de persoană majoră şi 100 ml. ţuică sau alte băuturi. Să amintim şi faptul că „23 august” este pentru prima oară sărbătorit la Rîmnicu Vîlcea în 1945.

Cuibul de defetişti” de la Prefectura Vîlcea. În iulie-august 1945 s-a desfăşurat la Potsdam conferința celor trei mari puteri, care a hotărît şi principiile generale ale evoluţiei ”Europei eliberate”. În România începea să se înţeleagă aranjamentele marilor puteri pe seama ei, căci la 6 martie 1945, fusese impus cu forța guvernul Petru Groza, un instrument al comunizării țării. Îngrijorarea, în condițiile în care hotărîrile Conferinţei rămîneau neștiute pentru români, a cuprins şi lumea vîlceană. În acest context s-a realizat incidentul cunoscut sub numele de “cuibul de defetiști de la Prefectura Vîlcea”, incidentul marcînd pentru vîlceni, momentul căderii cortinei de fier. Defetismul este o infracțiune care constă în răspîndirea sau publicarea, în timp de război (s.n.), de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relativ la situaţia economică şi politică a ţării, cu scopul slăbirii morale a populaţiei. O astfel de acuză pe timp de pace era însă absurdă.

În septembrie 1945, Direcţia Siguranţei aducea la cunoştinţă Prefecturii că numiţii Adescenco Taisa, Sîrbu María şi Cocervă Nicolae, funcţionari ai prefecturii, au multiplicat cu maşina de scris a Prefecturii şi apoi au difuzat un manifest care conţinea ştiri tendenţioase intitulat „Preambulul Conferinţei celor trei mari de la Potsdam”. Iată conținutul manifestului considerat tendenţios: "1. Tratatul de la Versailles se menţine, ca şi frontierele fixate prin acest tratat, cu excepţia liniei Curzon 2.Securitatea hotarelor se va menţine prin armata americană 3.Se menţin frontierele din 1939 ca şi independenţa ţărilor baltice 4. Alegerile în toate ţările se va face sub controlul americanilor 5.La 15 VIII 1945 se va face emigrarea evreilor din Europa în Palestina 6.Respectatrea Cartei Atlanticului şi egalitatea ţărilor mari cu cele mici 7.La 10 zile demobilizarea forţelor din Europa 8. Demobilizarea generală cu începere de la 4 VIII 1945 9.De la 5 VIII 1945 discuţiile despre pacea generală 10. Pentru Dardanele se menţin hotărîrile de la Montreaux 11.Grecii vor primi Epirul şi Macedonia 12. Desfiinţarea tratatului de la Craiova". Susnumiţii au fost concediaţi şi ulterior au fost daţi pe mîna Parchetului Curţii Marţiale a Corpului VII Armată. „Cuibul de defetişti” nu s-a limitat numai la cei trei amintiţi mai înainte. Siguranţa a descoperit şi faptul că alţi 6 funcţionari ai Prefecturii lansau zvonuri, criticând guvernul, actuala orînduire socială şi orice acţiune “democratică”. Cei 6 care au răspindit „manifestele cu caracter antidemocrat şi antiguvernamental” în Rîmnicu Vîlcea, în septembrie 1945, erau: Ciochia, şeful biroului administrativ, Davidescu, secretarul prefecturii, doamnele Buică şi Cireş, Copetti Marius, şef serviciu financiar şi Cociorva, prim pretor. Prefectul losif Andreescu se revoltă însă contra poliţiei pentru acest incident prostesc, poliíe care formal mai era sub ordinele şi controlul său, dar în realitate începuse să se autonomizeze într- o politică distinctă. Prefectul, constatînd absurditatea acuzațiilor, amenință chiar că se va plînge Ministrului Afacerilor Interne.⁴ Adevărul este că îngrijorarea vîlcenilor era justificată. Comunicatul final al Conferinţei de la Potsdam formulase clar imperativul că încheierea tratatelor de pace cu România, Bulgaria, Finlandași Ungaria se va face cu guverne democratice recunoscute (s.n.), or, în cazul României, guvernul Groza era ilegitim, nefiind rezultat din alegeri.Sigur, prevederile teritoriale erau importante şi „manifestul” arăta acest lucru. Tot la Potsdam, Moscova, Londra şj Washingtonul hotărau să stabilească separat relaţii diplomatice cu statele mai sus menţionate. Or, ca şi în cazul Conferinţei de la Ialta, semnatarii declaraţiei finale de la Potsdam vor interpreta textul fiecare în felul său.⁵

Prefectul Iosif Andreescu mai credea totuşi, în octombrie 1945, că România poate evita comunismul, căci iată propunerile lui adresate Inspectorului General Administrativ: „Să se dea fiecărei fabrici care va ajunge în curs de un an nivelul productivităţii din preziua războiului două garanţii: 1. timp de 10 ani nu va fi socializată 2.cînd va fi socializată statul va restitui o cotă din capital. Fabricile şi întreprinderile care nu ating în curs de un an producţiile din ajunul războiului să fie expropriate fără despăgubiri şi proprietarii să fie sancţionaţi ca sabotori”⁵. Desigur, principala problemă cu care se confrunta judeţul Vîlcea, ca de altfel întreaga ţară după 9 mai 1945, era cea a producţiei, a refacerii obiectivelor economice distruse de război. Dar teama de bolşevism era foarte prezentă.

Note bibliografice.

1. Idem. dos. 42/1944, f. 177 şi 179

2. Idem, dos.49/1946, f.9 şi 16

3. Idem, dos.83/1945, f.26 şi dos.21/1945, f.3,4

4. Idem, dos.47/1945, f.24,26,27,34 şi 77

5. Dinu C. Giurescu, Imposibila încercare. Greva regală, 1945. Documente diplomatice. Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 19

6. D. J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos. 61/1945, f.94

Sursa: Sorin Oane, Istoria județului Vîlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, p. 42-44.