Vâlcea – Mânăstirea Arnota

Secolul al XVIII-lea înregistrează mai mulţi cărturari; egumenul Varlaam reînnoieşte Pomelnicului Mănăstirii, cum scrie caligraful: „În anii de-nceputul lumii 7214 şi de la Hristos 1706 s-a prefăcut şi s-au înnoit acest dumnezeescu Poménic, ce să zice Proscomisarion. Şi s-au lăsat sfintei şi dumnezeeştii Mănăstiri Arnotei, unde iaste hramul Sfinţilor şi Marilor voievozi ceriureşti Mihail şi Gavriil i proci, cu voia şi cu porunca Sfinţiei Sale părintelui chir Varlaam, igumenul a aceştii sfinte Mănăstiri”⁶¹. Învăţatul ieromonahul  Ştefan (1714), cunoscător al limbii slavone, de la egumenia Mănăstirii Arnota, trece la Govora; colaborator al episcopului Damaschin, corectează textul slavon al cărţii Întâia învăţătură pentru tineri (1726). Urmează ieromonahul Serafim (1721), copistul a numeroase manuscrise semnate „Stroe copilul”; călugărit, îndeplineşte funcţia de eclesiarh al Bistriţei, apoi devine egumen la Arnota. Un Miscelaneu copiat cu litere latine, este semnat: „Seraphim igumenul de la Arnota”^{62Cosmografia, apoi pe ieromonahul Dionisie Eclesiarhul, renumitul caligraf şi miniaturist bistriţean (1770-1771); datorită pregătirii sale, este avansat la Centrul episcopal pentru corectarea cărţilor de cult ce vor apărea în timpul episcopilor Chesarie şi Filaret (1776-1792); un monah ştia să scrie (1792), notând pe Proloagele Mănăstirii Cozia: „Am scris eu, Nicodim monah, care sunt călugărit la Mânăstirea Arnota”63.}

Biblioteca Mănăstirii Arnota a păstrat şi câteva manuscrise; despre unul dintre acestea, intitulat Seferteillim, „ce se numeşte Psaltirea cu tâlc este <a> Arnotei”, aflăm în anul 1754. Peste vreo patru decenii (1793) este menţionat  Letopiseţul, „Naum ierodiacon din sfânta Mănăstire Hurezi, fiind scriitoriu”. Arhimandritul Chiriac Râmniceanu relatează că „Meletie ieromonahul de la Sfânta Episcopie Argeş, ce au fost la sfânta Mănăstire Arnota”, donează lui Ioanichie duhovnicul „un Miscelaneu de literatură monahală”⁶⁴, pe care dascălul Laţco ot Popruia îl va copia în anul 1812, potrivit însemnării sale: „S-au făcut această folositoare carte cu toată cheltuiala Sfinţii Sale Părintelui Chiriac ieroshimonah şi duhovnic al sfântului Schit Cioclovina” ⁶⁵.

Note bibliografice 

57. Anuarul Mitropoliei Olteniei, Râmnicului şi Severinului pe anul 1940, Craiova, 1941, pag. 837.

58. Tezaur Medieval Vâlcean. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Râmnicu-Vâlcea (1388-1715) de Corneliu Tamaş, Ion Soare, Carmen Andreescu, vol. I, Bucureşti, 1983, nr. 531, pag. 188 şi nr. 537, pag. 190.

59. Ibidem, nr. 593, pag. 204. 

60. Ibidem, nr. 670, pag. 224; nr. 740 şi 741, pag. 242.

61. B. A. R., Ms. nr. 2105, f. 5.

62. B. A. R., Ms. nr. 2456, f. I liminară v.

63. B. A. R., Ms. nr. 2602, f. 225.

64. B. A. R., Ms. nr. 1973, f. 295v.

65. Ibidem, f. 295v.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 593-594). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”