Vâlcea – Mânăstirea Hurezi

Urmaşul lui Paisie Bistriţeanul în egumenia Mănăstirii Hurezi este Ioan arhimandritul, numit la 20 septembrie 1693⁷⁰. Fost egumen la Mânăstirea din Câmpulung-Muscel, unde a încurajat activitatea culturală, cum adevereşte Pan grămăticul, care copiază un Ceaslov, „întru svânta Mânăstirea Dălgopol… Şi s-au scris den porânca şi den toată osârdia Svinţiei Sale Părintelui Ioan ieromonah”⁷¹, el însuşi caligraf desăvârşit, cum dovedeşte Pomelnicul din anul 1699, scris cu cerneală neagră şi roşie, având şi un frontispiciu în peniţă⁷², dar şi cărturar distins, care traduce în anul 1712 Învăţăturile Preacuviosului Theodor Studitul, potrivit însemnării: „Această carte a Sfântului Theodor Studit iaste câştigată şi scoase pi limba rumânească de părintele Ioan arhimandrit di pe o carte slovenească a Coziei, cu toată chieltuiala şi osârdia Sfinţii Sale. Şi iaste a sfintii Mănăstiri Hurezii, întru folosul fraţilor. Ghenarie 30 dni, leat 7220” ⁷³.

De la începutul egumeniei sale, arhimandritul  Ioan sprijină activitatea culturală din Mănăstire. „Den porunca şi toată cheltuiala Sfinţii Sale”, s-au redactat numeroase manuscrise; chiar în primul an, Nicolae monahul copiază Mântuirea Păcătoşilor (1693); apoi apare în  anul 1695 un Miscelaneu religios, cuprinzând Rânduiala călugăriei şi Rânduiala îngropării călugăreşti şi diferite învăţături. O însemnare arată că „această sfântă cărţişoară, ce într-însa are Rânduiala călugăriei şi a shimniciei şi a pogrebaniei călugăreşti şi alte slujbe şi orânduiale foarte de folos, precum le scrie la scară, care s-au scris den porunca şi toată cheltuiala Sfinţii Sale părintelui Ioan arhimandritul, ca să fie de treaba Sfinţilor Apostoli de la Alioane. Şi s-au scris când era leatul 7204”⁷⁴. Despre arhimandritul Ioan, ca dascăl, mărturiseşte ieromonahul Iosif, „ucenicul Părintelui Ioan”, într-o însemnare făcută pe un manuscris ce cuprinde Mântuirea Păcătoşilor şi copiat în anul 1696. Aici citim: „S-au scris den porunca şi den toată osârdiia Sfinţiei Sale Părintelui Ioan arhimandritul…, ca să se afle dă treaba sfintii case şi fraţilor dă cetanie… când era la leatul 7204, meseţa martie 31 dni. Şi l-am scris eu, smeritul şi mult păcătosul şi tuturor fraţilor netrebnic, Iosif ieromonah, ucenicul părintelui Ioan” ⁷⁵.

Activitatea culturală în Mânăstirea Hurezi era sus-ţinută şi de alţi ucenici ai egumenului Ioan arhimandritul, ca Dosithei ierodiaconul, care copiază în anul 1700 Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf. Copistul precizează că „această sfântă şi dumnezeiască carte ce iaste de suflete folositoare, a sfinţilor părinţi Varlaam şi Ioasaf, scrisu-s-au din porunca şi cu  toată chieltuiala a Sfinţii Sale părintelui chir Ioan arhimandritul, egumenul aceştii sfinte Mănăstiri Hurezii. Şi m-am nevoit de o am scris eu, smeritul şi mult păcătosul Dositei, ierodiacon ot Hurez, al Sfinţiei Sale ucenic”⁷⁶.  

În secolul al XVIII-lea, în Mânăstirea Hurezi vor activa o serie de cărturari, precum „ieromonahul Iosif proegumenul”, numit de Dionisie Polovrăgeanul (1726-1734), care ajunsese la neputinţe, ocupând această funcţie în anii 1734-1735⁷⁷. De la el, se păstrează Scara Sfântului Ioan Scărarul, despre care spune că „această carte ce să chiamă Leastviţă o am scris eu, cel mult păcătos Iosif ieromonah, proigumen de la sfânta Mănăstire Hurezul, şi o am dat aceştii sfinte Mănăstiri”⁷⁸. De asemenea, apare coautor cu părintele Necodim, la un Miscelaneu religios, unde citim: „Acesta iaste scris dă părintele Necodim, şi câtva dîn Leasfiţă scrisă de p<ărintele> Iosif, ec<clisiarh> Hu-rezul<ui>” ⁷⁹.

Un mare  cărturar  şi  poliglot  a  fost  ieromonahul Lavrentie; transferat la Episcopia Râmnicului, devine diortositor al cărţilor tipărite aici, printre care Octoihul (1742), necesar „pentru copiii  creştinilor, care se nevoiesc la învăţătura cărţii”. El traduce în anul 1757 o istorie a Rusiei, intitulată Sinopsis al Cniajâniei Roseşti, despre care se spune că „această istorie di-nceperea moscalilor s-au tălmăcit de dascălul Lavrentie după o carte slovenească a sfintei Mănăstiri Hurezi”⁸⁰.

La Mânăstirea Hurezi, se vor impune şi numeroşi copişti, precum Ghedeon monahul, menţionat în anul 1757; el copiază opera Sfântului Efrem Sirul, intitulată: Cartea Sfântului Efrem Siriianul ce să cheamă pre limba rumânească Parenisis, iar parenisis să tâlcuiaşte poveste, mângâiare, cerere, învăţătură, spune<re> în multe chipuri de folosire⁸¹. Învăţăturile sunt precedate de viaţa Sfântului Efrem, iar într-o însemnare, citim: „Această carte, ce să numeşte Efrem, iaste scrisă de robul lui Dumnezeu Ghedeon monahul, cu toată cheltuiala smereniei mele, Athanasie ieromonah, eclisiarh din sfânta Mănăstire Hurezi. Mai 15 dni 1757”⁸². Preotul Dumitru Râmniceanu (1767), în călugărie ieromonahul Dionisie Eclesiarhul; el copiază un Miscelaneu ce cuprinde Teologie polemică, redată într-o Predoslovie către uniaţi, precum şi Istoria lui Petru cel Mare. La finalul manuscrisului, copistul face următoare însemnare: „Această carte istoricească, ce într-însa iaste aşezată viiaţa marelui ţar Petru, marele monarh al vestitei împărăţii Moscova, care s-au scos după limba grecească pe limba rumânească de dumnealui Matei Fărcăşanul, biv vel ş[trar, şi s-au găsit acel izvod la Sfânta Episcopie Râmnic şi s-au luat de s-au scris de noi, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţiei Sale  părintelui arh<imandrit> chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurez din sud Vâlcea. Şi viind eu la sfânta Mănăstire Hurez, care iaste hramul Sfinţilor Împăraţi, ca să mă călugăresc, am găsit această istorie a lui ţar Petru scrisă până la un loc; apoi părintele arhimandrit mi-au dat de am scris până la sfârşit, de unde se va cunoaşte slova. Şi mă rog celor ce veţi ceti, orice greşală veţi găsi, să am ertăciune şi să îndreptaţi cu duhul blândeţelor. Popa Dumitru Râmniceanu. 7275, 1767” ⁸³.       

Unul dintre marii cărturari ai timpului a fost monahul Rafail; el copiază între anii 1753-1772 cincisprezece manuscrise. Activitatea de copist o începe din copilărie, sub îndrumarea egumenului Dionisie arhimandritul, semnând „Radu copilul”. Primul manuscris cunoscut este un Miscelaneu religios copiat în anii 1753-1754⁸⁴. Într-o vastă însemnare finală, copistul oferă câteva date autobiografice şi istoria lucrării. Astfel, citim că „s-au scris de mult păcătosul, robul lui Dumnezeu, Radul copilul, sin răposatului robul lui Dumnezeu popa Dumitru ot Stănceşti sud Proauva, în sfânta Mânăstirea Hurezii, când era leat 7261 şi luna iunie 28 dni; şi s-au sfârşit la septembrie 2 dni 7262, iar de la Hristos 1754, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţiei Sale părintelui arhimandrit chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurezii, carele au fost igumen întru această sfântă Mănăstire ani 30. Şi o au dăruit Sfinţia Sa sfintei Mănăstirii Hurezii… Deci eu, văzând bunul rând şi podvig ai sfinţilor părinţi călugări şi paza bisericii şi cântarea lor cea tocmită, cântând lui Dumnezeu şi veselindu-se împreună cu sfinţii Lui îngeri, pururea îndulcindu-se întru sfânta lui Dumnezeu casă, cu cântare tocmită şi lui Dumnezeu plăcută, şi cu citanie întru înţelegere şi lui Dumnezeu slujind întru tăcere, pohtit-am şi eu dintru totul sufletul şi cu curată inimă de am primit sfântul cin călugăresc, luând tunderea din mâinile bunului îndreptător şi nastavnic, arhimandritul chir Dionisie Bălcescu, puindu-mi şi nume, precum mai jos cu iscălitura mea voi arăta, acum la anul de la facerea lumii 7262, iară de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul 1754, la luna lui aprilie 2 dni, în sfânta şi marea sâmbătă a Paştilor. Rafail monahul”⁸⁵.

Promovat paraeclisiarh la Catedrala episcopală din Râmnicu-Vâlcea, monahul Rafail finalizează manuscrisul ce cuprinde un Catavasier, început de ieromonahul Athanasie eclesiarhul Mănăstirii Hurezi, precizând că „aicea, la sfârşit, s-au isprăvit de Rafail monah, paraeclisiarh Epis-copiei Râmnicului”⁸⁶. De asemenea, descoperă la Episcopie un manuscris, cu Istoria Rusiei tradusă de Matei Fărcăşanul, pe care l-a copiat în anii 1755-1757; despre el, relatează că „s-au scris şi de noi, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţii Sale părintelui arhimandrit chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurezul din sud Vâlcea, prin osteneala smeritului între monaşi Rafail monahul, din sfânta Mănăstire Hurez. Şi fiind acel izvod scris rău şi soroacele nealese, au mai vârtos a zice, fiind eu prost şi neînvăţat, ci precum au voit Dumnezeu, am nevoit până o am isprăvit şi o am protocălit <colaţionat> din cuvânt în cuvânt după acel izvod”⁸⁷. În perioada eclesiarhatului său copiază un Miscelaneu religios (1768) pentru episcopul Partenie al Râmnicului, despre care scrie că „după a Sfinţii Sale cătră Domnul ducere din viaţa aceasta, am luat această carte supt a mea moştenire, fiind mai volnic eu a-mi moşteni a mea osteneală, decât alţii, însă înaintea Prea Sfinţitului părintelui Grigorie, proin mitropolitul, fiindcă nici plată  pe  deplin, pentru scrisul acestei cărţi, n-am luat

de la răposatul. Rafail din Hurez” ⁸⁸.

Probabil, din cauza unor neînţelegeri la Centrul eparhial, sau din dorinţa de a cunoaşte pe Paisie Velicicovschi, monahul Rafail trece în Moldova, la anul 1768, devenind ucenicul marelui dascăl al monahismului românesc, cum aflăm dintr-o însemnare a logofătului Gavriil de la Episcopia Argeşului, făcută pe un manuscris ce cuprinde Scrisoarea stareţului Athanasie către stareţul Paisie Velicicovschi: „Această cărticică s-au prescris dupre însăşi slova şi iscălitura acestor stareţi, din cuvânt în cuvânt, întâi de monahul Rafail de la sfânta Mănăstire Hurezii, carele după întâmplare vreun an de zile s-au aflat supt epitasiia acestui sfânt stareţ Paisie, fiind Sfinţia Sa venit din Sfetagora la sfânta Mănăstire Dragomirna, în Ţara Moldovei, unde aflând această cărticică de prigonire la ucenicii Sfinţii Sale au luat izvod ca să o aibă pentru evlaviia şi neuitarea şi dragostea ce au avut către acest sfânt stareţ Paisie, la leatul 7276 <1768> martie”⁸⁹. În acelaşi an, copiază Viaţa Preacuviosului Paisie cel Mare, opera Preacuviosului Ioan Colov, precizând că „s-au prescris de Rafail monahul, întru folosul celor ce vor ceti” ⁹⁰.   

Apoi, monahul  Rafail  copiază  Cuvinte, rugăciuni şi învăţături pentru călugări (1769), culese din operele marilor dascăli ai monahismului ortodox⁹¹, precum şi un Ceaslov92. De asemenea, în 1773, copiază Scara Sfântului Ioan Scăraru l⁹³.