Vâlcea – o țară a metaforei

Dar ea mai are ceva: Am trei pogoane de cer! „Pogoanele de cer” ale Vâlcii – duhul de poveste, voinţa de a aparţine istoriei – sunt coordonate pe care nu le mai găseşti astfel în niciun alt spaţiu românesc. Nu există un loc în România, unde să înţelegi mai bine ce-a fost, europeneşte vorbind, acest spaţiu, decât Bistriţa, întrucât se uită, de obicei, că Bistriţa, după căderea Bizanţului, este locul care devine, prin moaştele Sfântului Grigore, un loc de pelerinaj sud-est european şi pictura din bolniţa Bistriţei este, după căderea Bizanţului, una din marile probe de civilizaţie europeană.

Nu poţi să înţelegi istoria românească fără sa intri în pronaosul de la Hurezi, unde te întâmpină Brâncovenii şi Cantacuzinii şi unde totul este învăluit în acea dramatică poveste istorică a unei dinastii, a unor dinastii care au dat temei, au dat stabilitate istoriei românilor. Nu poţi să înţelegi ce-a fost civilizaţia aceasta – amestec de lume medievală, ortodoxă şi de lume transalpină, legată de Transilvania şi, prin Transilvania, de Barocul german şi de Renaşterea germană, decât daca te duci în singurătăţile Arnotei şi vezi monumentul lui Matei Basarab, cu picturile lui Stroe, atât de bizantine, şi cu acele texte şi imagini, atât de occidentale, ale mormântului princiar. Acolo este o integrare firească în Europa. Acolo este Europa. Şi, în sfârşit, marea mea dragoste, pe care unii o cunosc şi care se numeşte Urşani. Urşani, acest templu al libertăţii ţărăneşti, al mândriei ţărăneşti. Am spus întotdeaunastrăinilor – străinilor din specialitatea mea – care vor să înţeleagă ce este România modernă: Duceţi-vă la Urşani! Intraţi în acel pronaos in care 40 de Ioni, Vasili, Grigore, Pătru şi alţii, arătaţi numai cu prenumele, au luat locul voievozilor, care te înconjoară, te învăluiesc parcă.

Este o întreagă lume, Vâlcea aceasta, pe care înţeleg că o televiziune locală – o televiziune pe care o cunosc, pentru că am fost, alături de alţi colegi, unul dintre „naşii” acestor televiziuni care s-au născut în România după 1992 – a aşezat-o într-un film. Trebuie să vă spun că, prin aceasta, dumneavoastră, vâlcenii, deţineţi o întâietate naţională. În momentul în care vom avea, pentru marile regiuni româneşti, asemenea filme, vom putea să arătăm ce este ortodoxia noastră.

Ortodoxia – departe de a fi, aşa cum cred unii ziarişti grăbiţi şi unii politicieni cu mai puţină tragere la carte, la învăţătură, la scris şi la citit – nu este un handicap. Ortodoxia este un element prin care noi putem să intrăm, ca şi prietenii noştri greci, într-o comunitate europeană, acolo unde – cultural – suntem mai buni. Ortodoxia noastră latină, latinitatea noastră ortodoxă se desluşesc mai mult decât în oricare alt spaţiu românesc, în cel al Vâlcii. Puţin umor, puţin cartezianism avant la lettre. E o lume a poveştilor ţărăneşti, libere de prejudecăţi, o lume plină de umor, o lume care aduce în vâltoarea Gheenei şi pe păcătosul tradiţional, dar şi pe cel care „bea tiutun”, şi pe cel care e „cămătariu”, şi pe cel care se „turceşte”, deşi asemenea convertiri nu prea se întâmplau pe aici. Este o lume cu totul specială, o lume liberă, care pune în imagini pe Ducipal, pe Samson, pe Sfântul Sisoe, un sfânt care nu era prea frecvent, altfel decât în exorcismele populare.

Este o lume care se bucură, o lume pe care o auzi de parcă ar cânta. Aduceţi-vă aminte, la Govora, de acea Maică a Domnului, Ocrotitoarea, parcă auzi foşnetul de aripi. Este o lume din care s-a născut România modernă, cu toate valorile sale. Aici o vezi cu adevărat. Moldova este prea voievodală, solemn voievodală. Transilvania este ţinutul care luptă şi suferă pentru ortodoxie. Aici, în Vâlcea, este o lume a marilor voievozi ctitori, a marilor episcopi. Gândiţi-vă ce-a însemnat Antim Ivireanul, gândiţi-vă ce-au însemnat marii râmniceni, ce-a însemnat Chesarie, ce-a însemnat Damaschin, ce-a însemnat Grigorie, cel cu frumoasa imagine a Ţării Româneşti – „grădină a Maicii Domnului” – imagine care a ajuns ca atare, prin tradiţia ortodoxiei, până la spusa Pontifului roman, Papa Ioan Paul al II-lea. Este o lecţie pe care ne-o dă Vâlcea. Şi « spiritul Vâlcei” – ca să repet sintagma conferinţei mele din toamna anului 2000 – spiritul acesta al Vâlcei, este spiritul libertăţii ţărăneşti, al maiestăţii voievodale, al fanteziei în poveste, al independenţei româneşti (. . .). 

Acad. Răzvan THEODORESCU

––

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 22-23). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”