Vâlcea – Schitul Iezer

În 1700, Schitul era pustiu şi surpat; refăcut de schimonahul Antonie, călugării au desfăşurat aici şi o activitate culturală; ieromonahul Nicolae – ucenic al Cuviosului Antonie – scrie, în anul 1720, Viaţa Cuviosului Antonie de la Iezer (1720)⁶¹, iar în 1740, Pomelnicul SchituluiPoménic, carele să chiamă Proscomisarion, iaste al sfântului şi dumnezeescului Schit de la Iazer, carele iaste biserică săpată în piatră cu ciocanul de cuviosul părintele Antonie shimonahul, carele s-au lepădat de toate grijile lumeşti şi au  sihăstrit  la această  pustie  ani  28, unde şi moaştele i s-au aşezat… Pisah meseţa mai 26, 7248”⁶².   

60. D. R. H., vol. II, pag. 207.

61.Arhim. Veniamin Micle, Sfântul Antonie de la Iezerul, Bucureşti, 1994.

62. B. A. R., Ms. nr. 2205, 47 f.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 588). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”