Vâlcea – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani

Judeţul Vâlcea mai este cunoscut, de asemenea, printr-o puternică industrie chimică, al cărei punct de plecare îl constituie o valoroasă bogăţie naturală a subsolului vâlcean – sarea (în termeni ştiinţifici: clorura de sodiu/ NaCl), cunoscută şi exploatată din vechime de către vâlceni. Această ramură a economiei a ajuns să fie emblematică pentru judeţul Vâlcea, beneficiind şi de aportul cercetării ştiinţifico-tehnice locale. În fine, ambiţiosul Program Nuclear Românesc din anii comunismului, care a generat centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă şi Uzina de Apă Grea (actuala S. C. ROMAG S. A) de la Turnu-Severin, a utilizat din plin rezultatele muncii de cercetare a unor specialişti din diferite sfere de activitate (fizică, chimie, inginerie, matematică, biologie ş.a.) care şi-au desfăşurat activitatea în zonă.

Cercetarea ştiinţifico-tehnică vâlceană este reprezentată de mai multe instituţii specializate, pe care le vom prezenta pe rând, cu denumirile actuale şi în ordinea cronologică a înfiinţării lor.

 

A. Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani

 

Este cea mai veche unitate de cercetare ştiinţifico-tehnică din judeţul  Vâlcea. Ea are la bază Pepiniera Drăgăşani, a cărei dată de înfiinţare este controversată: 1895 – sub conducerea lui Tr. Lascu primele viţe fiind altoite în 1896, folosind portaltoi de la Pepiniera Călimăneşti; sau 1897, sub conducerea lui V. Silvianu, inspectoral Regiunii IV Viticole Drăgăşani, organizată încă din 1888, primele viţe fiind altoite în primăvara anului 1898⁸⁴. După alţi cercetători, pepiniera din localitate ar fi fost înfiinţată în 1877 ⁸⁵. Indiferent care ar fi anul exact al începuturilor, în 1898 au fost altoite 222.070 de viţe din opt soiuri indigene, pe cinci portaltoaie din soiuri străine de mare productivitate. Era după marele flagel de filoxeră din1890, când refacerea podgoriilor se făcea haotic, utilizând aproape exclusiv hibrizi neproductivi, de proastă calitate. Dacă statele europene cu tradiţie viticolă au trecut, imediat după „marele război mondial din viticultură”⁸⁶ cauzat de filoxera din1890, la practicarea viticulturii pe baze ştiinţifice, la noi, această acţiune a început târziu, abia în anul 1936, când din iniţiativa Institutului de Cercetări Agronomice al României, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a hotărât infiinţarea,  la Drăgăşani şi Odobeşti, a primelor staţiuni viticole. De altfel, în perioada interbelică, « Oraşul Drăgăşani era declarat oraş staţiune pentru cură de struguri »⁸⁷. Subordonate Institutului de Cercetări Agronomice, acestea au fost investite cu misiunea de a moderniza pe baze stiinţifice viticultura românească. Tot atunci, sub auspiciile aceluiaşi institut, a intrat şi Pepiniera Drăgăşani. Ministerul Agriculturii a achiziţionat, la 6 octombrie 1938,  6,5 ha de vie de la avocatul C. Bulat din Craiova, în punctul Braniştea sau Poiana Zânelor, pe care le-a pus la dispoziţia Staţiunii Oenologice Drăgăşani. În anul 1940, prin contopirea Staţiunii Oenologice cu Pepiniera Drăgăşani, a luat naştere Staţiunea Experimentală pentru Viticultură şi Oenologie Drăgăşani. După trei ani de pregătiri, această instituţie de cercetare aplicativă va fi inaugurată la 14 sept 1943, în plin război mondial. Cu prilejul inaugurării, a fost lansată şi o lucrare monografică intitulată Podgoria Drăgăşani, în care autorul, prof. I. C. Teodorescu, trasează şi direcţiile de acţiune ale cercetătorilor din Drăgăşani, multe dintre acestea fiind valabile şi astăzi, ceea ce face din lucrarea menţionată un veritabil document pragmatic. Prezentăm sintetic pe cele mai importante dintre acestea:

• delimitarea, în podgoria Drăgăşani, a zonelor viticole şi a plantaţiilor cu denumiri de origine;

• examinarea metodică a microclimatelor şi a tipurilor de sol foarte diversificate în podgoria Drăgăşani, în vederea stabilirii şi amplasării celor mai potrivite combinaţii de portaltoi pentru fiecare dintre ele şi elaborarea tehnologiilor de cultură;

• realizarea unor vinuri standard care să corespundă cerinţelor comerţului internaţional;

• stabilirea tipurilor optime de soluri pentru cultivarea  noilor soiuri, total diferite de cele locale;

• aprofundarea ştiinţifică a aspectelor genetice ale viţei de vie, în vederea elaborării de noi soiuri, mai productive şi de calitate superioară, şi a tehnologiilor de exploatare aferente.

Până în anul 1944, Staţiunea Experimentală pentru Viticultură şi Oenologie a fost coordonată de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în perioada 1944-1957 – de Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR), între 1957-1967 – de Institutul de Cercetări Hortiviticole (ICHV) Bucureşti, iar în perioada 1967-1986, coordonarea a fost asigurată de către Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie (ICVV) Valea Călugărească. După revoluţia din decembrie 1989, unitatea a căpătat numele de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani.

În prima etapă, s-au realizat dotările minime pentru desfăşurarea activităţii de cercetare şi de producţie. S-a înfiinţat plantaţia ampelografică cu 300 de soiuri, colecţia de studii cu 45 de soiuri româneşti şi străine şi primele parcele experimentale pentru cercetare agrotehnică. În perioada 1944-1957 s-a continuat îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale şi s-a intensificat activitatea de cercetare ştiinţifică. Importanţa staţiunii a crescut, depăşind nivelul local, întrucât ea a devenit principalul producător de material biologic pentru toate plantaţiile de stat care se înfiinţaseră în ţară. În urma colectivizării, suprafaţa staţiunii a crescut, ajungând la 229 de ha. S-au înfiinţat noi laboratoare de cercetare şi experimentare; s-a trecut la realizarea primelor studii sistematice de ameliorare a viţei de vie prin hibridare şi selecţie de  soiuri vinifere şi portaltoaie şi s-au făcut primele experimente de ameliorare agrosilvică vizând combaterea eroziunii, irigaţiile, fertilizarea, agrotehnica pepinieristică, protecţia plantelor şi tehnologia vinificaţiei. Staţiunea a fost investită cu sarcina de a realiza raionarea viticolă în toată regiunea Piteşti. Rezultatele acestei activităţi au fost concretizate în  două lucrări ştiinţifice şi practice – Raionarea viticulturii şi  Studiul mijloacelor agrotehnice de bază care condiţionează mărirea productivitîţii de rod în RPR, ultima fiind premiată, în 1959, de  către Oficiul  Internaţional al Viei şi Vinului (OIVV); atunci, Em. Popescu, Gh. Ştefănescu şi D. Ivănescu au devenit laureaţi ai Premiului de Stat, pentru performanţele obţinute în acest domeniu.

Coordonată, în perioada 1957-1967, de către Institutul de Cercetări Horticole Bucureşti-Băneasa, staţiunea de la Drăgăşani şi-a extins suprafaţa la 961 ha. Începând cu anul 1964, s-au înfiinţat mai multe secţii şi brigăzi teritoriale (Dealul Oltului, Pepinieră, Branişte, Prundeni, Jiblea, Grădinari, Dobroteasa şi Slătioara). La Prundeni, a luat fiinţă o plantaţie de 45 ha, pe terase cu platformă înclinată, unde au început să fie experimentate metode şi tehnici de fertilizare raţională şi nutriţie minerală.

În perioada care a urmat, activitatea staţiunii s-a diversificat, apărând trei mari sectoare de activitate: pomicol (livadă productivă şi pepinieră), legumicol şi zootehnic. Au fost înfiinţate mari laboratoare – de agrochimie, fiziologie şi biologie. S-a construit un cuptor pentru obţinerea fructelor şi legumelor dezhidratate şi o hrubă pentru învechirea vinurilor, având o capacitate de 40 de vagoane. Specialiştii staţiunii au primit solicitări din toată ţara pentru rezolvarea unor probleme pe producţie vitivinicolă şi de cercetare, acordare de asistenţă tehnică la înfiinţarea unor loturi demonstrative în cadrul GAS-urilor şi GAC-urilor, formarea de specialişti şi specializarea muncitorilor. Aceştia s-au afirmat nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Cercetarea ştiinţifică a început să abordeze teme noi, îndrăzneţe, multe dintre ele – interdisciplinare. Rezultatele obţinute şi aplicarea lor în practică au dus, în fapt, la revoluţionarea tehnologiei tradiţionale. Dintre aceste rezultate, menţionăm: crearea de soiuri noi, prin hibridare sexuată inter- şi intraspecifică, elaborarea tehnologiei de cultură pe port înalt a viţei de vie şi a tehnologiei de chimizare, tipizarea vinurilor şi diversificarea sortimentală a acestora. A continuat acţiunea de microraionare  a viticulturii în perimetrele Drăgăşani, Slatina, Drăgăneşti şi Vedea, proces început la sfârşitul perioadei anterioare, iar la vechiul centru Jiblea-Călimăneşti, s-a trecut la reconsiderarea şi reactualizarea viticulturii. În anul 1965, la Bucureşti a avut loc un curs organizat de FAO (Food and Agricultural Organization), prilej cu care cursanţii străini au vizitat staţiunea, fiind impresionaţi de realizările obţinute de cercetătorii de aici. De asemenea, staţiunea a primit, în 1968, vizita participanţilor la Congresul al XII-lea al Organizaţiei Internaţionale a Vinului (OIV), desfăşurat la Bucureşti. Un rol important în activitatea staţiunii în această perioadă, l-au avut conducătorii ei – Petre Baniţă şi Tony Ciolacu.

În perioada 1967-1986, sub coordonarea Institutului de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, au fost realizate importante investiţii în construcţii, plantaţii noi, laboratoare moderne şi aparatură pentru cercetare, instalaţii şi tehnică agricolă. Au fost date în funcţiune complexul de vinificaţie şi mai multe laboratoare de cercetare, adăpostite într-un local nou. În anul 1973, s-a construit sera biologică pentru producerea materialului săditor fără virusuri şi  micoplasme, iar cercetarea a început să abordeze domenii noi, precum ecologia viticolă, economia viticolă şi metodologia acesteia, agrotehnica antierozională. În această perioadă, au fost omologate 4 soiuri noi, 4 selecţii clonate, 7 metode şi secvenţe tehnologice şi s-au obţinut 2 brevete de invenţii. În plan ştiinţific, cercetătorii de la Drăgăşani au publicat numeroase lucrări în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, şi au fost obţinute 5 titluri de doctori în ştiinţă.

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a iniţiat elaborarea unor lucrări de specialitate în domeniul viticulturii şi vinificaţiei, la care specialiştii de la Drăgăşani şi-au adus substanţiale contribuţii. Menţionăm câteva dintre acestea: Delimitarea  arealelor viticole, Lista soiurilor recomandate şi autorizate, de viţe şi portaltoi, Tipizarea vinurilor etc. În acest interval de timp, la conducerea  staţiunii s-au aflat Tony Ciolacu, Vasile Grecu şi Nicolae Zinca⁸⁸. În perioada 1986-2004, staţiunea a fost condusă de Nicolae Zinca, Mihai Vlădăşel şi Emil Baniţă, coordonarea activităţii de cercetare fiind asigurată de către Gheorghe Condei  şi Mihai Ciolacu.

În anul 2004, unitatea şi-a schimbat denumirea, din Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă Drăgăşani – în Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani, rămânând în continuare sub coordonarea ştiinţifică a Institutului de Cercetare  pentru  Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească; la rândul său, aceasta aparţinea de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti. Din 2004 până în prezent (2008), la conducerea unităţii s-au aflat Emil Baniţă şi Marin Şeiculescu, iar coordonarea activităţii de cercetare a fost asigurată de către Mihai Ciolacu, Mihai Micu şi Mihai Vlădăşel. Până în anul 2007, activitatea de cercetare s-a desfăşurat în cadrul a 10 laboratoare specializate  în: ameliorarea viţei de vie, amelioraţii agrosilvice, pepinieristică viticolă, agrotehnica solului şi agrochimie, agrotehnica plantei, fiziologie şi biochimie, protecţia plantelor, mecanizare viticolă, vinificaţie şi chimia vinului, agrotehnica antierozională (Perieni). Domeniile de cercetare abordate au fost: ecologia, genetica şi ameliorarea, combaterea eroziunii şi irigaţia, pepinieristica viticolă (portaltoiri şi şcoli de viţă), agrotehnica viticolă (sol, plantă), agrochimia (diagnostic vegetativ), fiziologia şi biochimia, protecţia plantelor, mecanizarea, vinificaţia şi chimia vinului, economia vini-viticolă şi tehnica experimentală, metodologia viti-vinicolă. Din păcate, activitatea de cercetare s-a redus în mod drastic după 1994, ca urmare a reducerii masive a suprafeţelor experimentale şi de producţie, consecinţă, la rându-i, a haosului din domeniul funciar instalat după 1989 în România. Începând din anul menţionat, unitatea funcţionează numai cu numai 3 laboratoare – ameliorare şi pepinieristică viticolă, agrotehnică viticolă şi vinificaţie –, iar numărul cercetătorilor s-a redus de la câteva zeci, la doar opt!

De-a lungul timpului, cercetătorii din cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Vinificaţie şi Viticultură Drăgăşani au obţinut rezultate remarcabile  în următoarele direcţii de acţiune:

• stabilirea sortimentelor de soiuri „vinifera” pe domenii de producţie şi perfecţionarea lor continuă, folosind în scopul ameliorării lor, fondul local de germoplasmă, virtuţile soiurilor tradiţionale, locale sau autohtone, din podgoria  Drăgăşani: crâmpoşie, braghină, coarnă neagră, negru vârtos, tămâioasă românească, din care au rezultat, prin hibridări sexuate libere sau dirijate şi prin selecţie, noi soiuri şi selecţii clonale, superioare din punct de vedere calitativ şi cantitativ;

• perfecţionarea tehnologiilor viticole şi de vinificaţie şi elaborarea unor noi tehnologii;

• tipizarea vinurilor obţinute din strugurii podgoriilor Drăgăşani şi Sâmbureşti, în scopul realizării tipurilor de vinuri stabile din punct de vedere constituţional şi calitativ, care să fie competitive pe piaţa internaţională.

Activitatea de cercetare din cadrul staţiunii s-a concretizat în: 12 adeverinţe de omologare ale unor soiuri şi selecţii clonale noi, 14 prototipuri, 9 produse, 2 tehnologii, 1 metodologie, 2 brevete de invenţie, 3 teze de doctorat, numeroase lucrări prezentate la diferite manifestări ştiinţifice din ţară şi din străinătate (Portugalia, Belgia, Italia, Germania, Austria), zeci de premii şi medalii obţinute la concursuri internaţionale şi internaţionale de struguri şi vinuri, începând cu anul 1956.

Din păcate, protecţia naţională şi internaţională prin brevetare a fost deficitară în cadrul staţiunii, România (implicit judeţul nostru) având mult de pierdut, atât ca prestigiu ştiinţific, cât mai ales din punct de vedere economic. Astfel, soiul de elită Victoria, pentru struguri de masă, creat în perioada 1968-1978, neprotejat prin brevetare, s-a răspândit rapid în toată lumea, după 1978, fără ca cei care l-au creat (Victoria Lepădatu şi Gheorghe  Condei) şi statul român să beneficieze în vreun fel pe urma lui, aşa cum ar fi fost normal. Situaţia actuală a staţiunii nu este deloc încurajatoare: dacă în 1986 suprafeţele experimentale şi de producţie însumau 605 ha, în 2007 acestea erau de numai 228 ha; o reducere corespunzătoare a cunoscut şi numărul angajaţilor.

De-a lungul timpului, la Drăgăşani s-au format şi au activat numeroşi cercetători cu contribuţii importante la dezvoltarea viticulturii şi vinificaţiei româneşti, demni urmaşi ai iluştrilor înaintaşi – prof. Ion C. Teodorescu şi acad. Gherasim Constantinescu, fondatorii şcolii româneşti de viticultură: Gheorghe Condei, Viorica Lepădatu; Nicolae Zinca, Petre Ionescu, Gheorghe Butănescu, Gheorghe Bleotu, Mihai Mărculescu, Petre Baniţă, Mihai Baractaru,  Ion Dobrescu, Emil Popescu, Constantin Basamac, Ecaterina Popa, Angela Brejan, Constantin Cimpoacă, Emil Baniţă, Mariana Zamfir, Constantin Chelărescu, Mihai Vlădăşel, Mihai Ciolacu, Marin Şeiculescu, Gheorghe Neagoe, Luana Pascu, Mihai Nica şi mulţi alţii. 

Note bibliografice

83. Dezvoltarea durabilă, pag. 155.

84. C. Şerban (coord.), Monografia municipiului Drăgăşani, Ed. „Ex Ponto”, Constanţa (în cont., Monografia Drăgăşani), pag. 228.

85. Istoria ştiinţei, pag. 305.

86. Monografia Drăgăşani, pag. 229.

87. Aspecte Vâlcea 1918-1940, pag. 5.

88. Ibidem, pag. 231.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 424-426). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”