Valorificarea creației populare vâlcene

Domeniul istoriei cul­turii populare vâlcene nu este bine cunoscut, necesită studii documentate şi cuprinzătoare pentru fiecare etapă, precum şi perspective de sinteză core­lând elementele etnografice şi folclorice între ele şi pe ele în conexiunea cu e­le­mente de curte feudală, aulice, cărturăreşti, orăşeneşti ş.a., care – în vi­zi­unea etnologică actuală – constituie contextul devenirii culturii/ a creaţiei populare, fără de care profilul acesteia (cu fluctuaţii istorice inerente) nu   s-ar fi configurat. În acest context, se concretizează funcţionalităţi social-culturale şi structuri de forme şi decoraţiuni corespunzătoare unei dinamici a mentalităţilor, care se „încifrează” în fiecare obiect etnografic şi text folcloric ca acte de comuni­care, compunând împreună sistemul culturii populare şi asigurându-i dina­mica procesuală, caracterul „viu” în istorie. Cel mai recent exemplu în acest sens, expoziţia Monahism şi artă, cuprinzând lucrări de artă religioasă realizate de către călugări şi călugăriţe din Vâlcea (care, desigur, nu sunt membri ai UAP), vădeşte, în diferitele meşteşuguri (ţesut la război vertical, sculpturi şi crestături în lemn, pictură de icoane ş.a.), filoanele tehnicii tradiţionale medievale şi perpetuează dublul circuit – „de jos în sus” şi „de sus în jos” – între arta ţărănească şi arta aulică; el reliefează un aspect de viaţă materială şi spirituală şi de creativitate artistică ignorat în perioada atee, dar care luminează inedit o parte din realitatea istorică tradiţională, azi resuscitată şi vie.

Şi din acest recent exemplu, ca şi din altele, tradiţionale ori contemporane, comune ori „de vârf” (între acestea din urmă, în arhitectură – foişorul, culele de la Măldăreşti, dar şi multe alte realizări, intrate în patrimoniul material al judeţului ⁴⁹: în ceramică – centrele Horezu (deopotrivă cu stilul Vicşoreanu ⁵⁰), apoi Vlădeşti, în folclor, ca patrimoniu imaterial – colindele Loviştei, oraţia de nuntă sau „Doina Oltului”), se desprinde ideea că adevărata cunoaştere, conservare şi valorificare a culturii/ şi creaţiei populare rezidă în dobândirea capacităţii de a realiza, pentru fiecare obiect etnografic ori text folcloric, ca acte de comunicare, o percepţie / o „lectură” plurală şi deschisădiagnoza, ca şi prognoza fenomenului creaţiei locale. În acest sens, cultura şi creaţia populară din Vâlcea constituie unul dintre cele mai vechi, bogate, diversificate şi semnificative „eşantioane” pentru trecutul, actualitatea şi viitorul culturii/ şi creaţiei populare româneşti.

Valorificarea creaţiei populare (vâlcene) nu poate fi doar o acţiune de marketing (sau, fapt grav, cumpărarea obiectelor muzeale din lada de zestre şi apoi desfacerea lor la preţ mai mare în consignaţii). Valorificarea creaţiei populare trebuie să fie un întreg proces care să cuprindă: întreţinerea unui climat de preţuire a creaţiei artistice populare, stimularea meşterilor populari pentru creaţia nouă în spiritul autenticităţii tradiţionale, sprijinirea lor pentru procurarea materialelor necesare şi îmbunătăţirea tehnicilor de producţie, consilierea lor pentru păstrarea şi înnoirea specificului local (vezi „stilul Vicşoreanu”), asistarea lor în forme de asociere profesională, configurarea cadrului cultural-economic şi turistic pentru desfacerea eficientă a produselor. La asemenea secvenţe procesuale, văzute pragmatic şi programatic – nu numai pentru meşterii populari, ci şi pentru interpreţii de folclor – se referă capitolul final din volumul Arta populară din Vâlcea, ele au fost permanent în grija instituţiei judeţene a Creaţiei Populare, iniţiatoare a festiva­lurilor folclorice Cântecele Oltului (Călimăneşti), Învârtita dorului (Vaideeni), Brâul de aur (Bărbăteşti), a concursurilor de creaţie populară Cocoşul de Hurez (Horezu), Hora Costumelor (Pietrari) realizate cu concursul factorilor locali şi care şi-au dovedit viabilitatea timp de aproape 40 de ani. Ele au dovedit, totodată, faptul că secvenţele/fazele menţionate antrenează şi trebuie să antreneze interesele conjuncte ale factorilor culturali şi ale celor economici. Un exemplu recent şi de notorietate este şi festivalul Eco-Etno-Film iniţiat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani” (condusă de scriitorul vâlcean Dinu Săraru) şi realizat cu concursul factorilor judeţeni şi consiliului popular al comunei Slătioara.

O experienţă contemporană de excepţie în ceea ce priveşte cunoaşterea şi valorificarea culturii tradiţionale vâlcene, realizată în intervalul ultimilor 40 de ani, de către o instituţie judeţeană specializată, „Casa creaţiei populare” (care şi-a schimbat de mai multe ori denumirea), se regăseşte sintetizată informativ în volumul semnat de către prof. dr. Gheorghe Deaconu (care i-a fost acesteia director timp de peste 30 de ani), Patrimoniul documentar al culturii vâlcene, 1968-2008 (Râmnicu-Vâlcea, Editura „Patrimoniu”, 2008, 235 pag.); din nefericire, această lucrare, apărută în acelaşi timp cu finalizarea capitolului de faţă, n-a mai putut fi utilizată aici, decât sumar. Neputând intra în detalii, ne limităm la a menţiona (cu scuze pentru inerentele omisiuni) numele rapsozilor şi meşterilor populari, al interpreţilor vâlceni de valoare, al ansamblurilor folclorice şi al festivalurilor de profil organizate în Vâlcea, care au proiectat – pentru prima dată după expoziţia regală din 1906 – creaţia populară vâlceană la scară naţională şi internaţională. Aşadar, ca:

• rapsozi populari (ale căror texte culese se află în arhiva instituţiei): Marin Bădârcea, Gheorghe Bobei, Achim Cenuşă, Ana Chirculescu, Dumitru Dobre, Vasile Dogăroiu, Alexandru Dulcă, Petre Gh. Fău, Maria Gh. Fâşcă, Vasile Gaică, Gheorghe I. Găinuşă, Gheorghe Gunie, Floarea Hirizan, Constantin Manea – „Galangea”, Ion Luca Mărşologu, Tică Menchiu, Trică Mureanu, Dumitru Niculicea, Maria Obornic, Ciucă Olaru, Ion (Onică) Patache, Pătru Petreasca, Mihai Preda, Ion Ruhat, Dumitru Rugea, Gheorghe Stanciu, Ion Solomon, Gheorghe Strâmbeanu-„Mogodeanu”, Constantin Ştefănescu, Dumitru Vartolomei Tărtăreanu, Maria Timiş, Vartolomei Todeci, Florea Haralambie, Tudor Haralambie, Gheorghe Văcăruş – „Chiprian”, Gheorghe Vinereanu, Gheorghe I. Zamfir, Elena Zamfirescu ş.a.

• interpreţi de valoare: Constantin Ceauşu, Dalila Cernătescu, Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Filofteia Lăcătuşu, Nineta Popa, precum şi Daniel Buznea şi Traian Ciuculescu, Gheorghe Iordache, Ion Lupu, Marian Lupu, Dumitru Miuţă, Dumitru Margine, Alin Pavelescu, Gigi Voinic, la care se adaugă soliştii vocali şi instrumentişti ai orchestrei de muzică populară „Vâlceanca”, devenită, după 1990, orchestra „Rapsodia vâlceană” şi grupul vocal „Rapsozii Oltului” (iniţiator şi conducător: prof. dr. Gheorghe Deaconu