VASILE TĂRÂŢEANU/ Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”

Am primit, în dar, un colac bucovinean pe care l-am dus la gazdă, tăindu-mi, zilnic, câte un„codru” din el. Ajunsesem la Cernăuţi prin bunăvoinţa unui alt bucovinean, vâlcean de data aceasta, actorul Nicolae Guraliuc de la Teatrul Popular din Râmnicu – Vâlcea, mare iubitor de oameni şi de prietenie ; dumnealui mi-a făcut rost de o chemare în Republica Ucraina, la Păunel Gorda, un nepot dinspre soră, care lucra „la zavoade” ( la fabrică); la el am şi locuit, ca într-o pensiune. Dimineaţa, băgau cărbuni în soba mare cât o locomotivă… La micul dejun, ne serveam şi cu o „samahoancă” (rachiu din sfeclă), împotrivagerului, deoarece plecam, apoi, care-ncotro. Am intrat în cimitirul Horecea, unde am rămas mai multe clipe la mormântul lui Arune Pumnul, i-am văzut, apoi, casa unde l-a avut în gazdă pe Mihai Eminovici, (casă locuită, la vremea aceea, de două familii de ruşi care abia admiseseră să fie amplasat, în curte, bustul Poetului), în altă zi am plecat la nu prea îndepărtata Cetate aHotinului, a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe Nistru, iar cu un tren de noapte am ajuns, apoi, la Odessa; i-am dat ocol cu câteva tramvaie, am stat la coadă cu ucraineenii şi cu ruşii pentru câte o sticlă cu votcă, pe cupoane cumpărate la negru, din piaţă. Revenind la Cernăuţi: am trecut prin umbra ce o lăsa pe asfalt tancul sovietic eliberator, amplasat la înălţime, pe un soclu de granit, tanc autentic, din cel de-al Doilea Război Mondial. În apropierea acestuia … locuieşte poetul Vasile Tărâţeanu. Acolo trăieşte şi scrie/ şi strigă-n pustie. 

L-am revăzut în 17 martie, 2008, la Bucureşti, aflându-ne printre invitaţii lui Artur Silvestri, la „Asociaţia Română pentru Patrimoniu”, unde mi-a dăruit şi ultima sa carte de versuri, ediţie româno-franceză, „Infern personal”, cu următorul autograf: ”Cu dragoste, lui Felix Sima, să renască mereu odată cu pasărea inspiraţiei divine! Să te mănânce Raiul, zic eu, Vasile Tărâţeanu, din Infernul meu personal.”
Dorea, de pe atunci,să vină în Râmnic, deoarece nu cunoscuse încă aceste meleaguri, nu văzuse minunile locurilor în care noi convieţuim… Bistriţa, Cozia, Arnota, Govora… dorea să îşi prezinte cărţile, printre care şi pe aceasta, „Infern personal”, din care reproducem, în continuare, câteva poeme:

 

PROCESVERBAL

 

„Subsemnatul Vasile Tărâţeanu
născut cu peste o jumătate de viaţă în urmă
într-o familie de ţărani
cărora li s-a luat cu japca pământu, plugul, caii şi
bucuriile
lăsându-li-se ca proprietate privată – doar lacrimile
speranţele şi munca lor de ocnă mereu pentru alţii
domiciliat într-o rană mereu sângerândă
întinsă între două râuri înstrăinate
studii superioare făcute printre străini,
am ajuns uricar la Curtea Dorului de Ţară
confirm faptul că am luat în primire
de la domnul nostru cel întrutoatelea mare şi drept
cu adevărat acum şi pururea
nişte gânduri subversive
intermediar – inspiraţia divinăşi această mână a mea
care nu face altceva decât să transcrie pre
înţelesul nostru
dictarea Lui:
înarmează-te cu ele, fiule, şi lucrează aidoma
picăturii chinezeşti pe capul duşmanilor
căci numai astfel vei putea astâmpăra
setea celor mulţi
câştigându-ţi, totodată, şi mântuirea sufletului
cu care Te-am înzestrat la naştere –
AMIN!”

 

DULCE –AMAR DE BUCOVINA

 

De la floare pân’ la rod
Viaţa-i dulce de izvod

 

De la vorbă pân’la grai
Viaţa-i dulce de Mihai

 

Printre ani de suferinţă
Viaţa-i dulce de credinţă

 

În iubire şi-n nemoarte
Viaţa-i dulce de departe

 

Între leagăn şi mormânt
Viaţa-i dulce de pământ.

 

MAICĂ SFÂNTĂ

 

Răstignită
Între Carpaţi şi Mare
Neagră
Eşti de îndurare
Maică
Prea frumoasă glie
tot mai crezi
în omenie
şi-n dreptatea
din vecie
care-ntârzie să vie
Maică sfântă –
Românie.

 

LECŢIE DE GEOGRAFIE

 

„De două mii de ani acest pământ
din trupurile noastre face parte”
Nichita Stănescu
„Un pământ numit România”

 

Încă n-am reuşit
să desenez conturul Patriei
exact precum este

 

de fiecare dată îl fac
cum aş fi vrut să fie

 

ba îi adaog nişte lanţuri de munţi
veşnic verzi
care cresc în afară
şi împrejurul lor
tot verde – o câmpie
iar deasupra ei –
lăcrimând o vioară

 

păduri seculare mănunchi de râuri
ca nişte crengi retezate

 

oraşe străvechi –
colier de cetăţi

 

şi cine ştie câte mii de sate?

 

Încă n-am reuşit să desenez
conturul Patriei
exact precum este

 

de fiecare dată îl fac
cum aş fi vrut să fie

 

ba îi lipesc o bucată de mare la loc
şi o insulă mică
semănând cu-un ghioc
sau cu jumătatea de sus
a unei harpe
sau – de ce nu?-
cu capul strivit al unui şarpe…

 

Încă n-am reuşit să desenez
Conturul Patriei
Exact precum este
Nici cum ar trebui să fie

 

În sufletul fiecăruia din noi
Se răzvrăteşte o geografie

 

Nu-i nimic!
Parcă-l aud pe Nichita,
zicându-mi – Bătrâne!
Patria ta şi a mea e aceeaşi
şi va rămâne
încă nesfârtecata hartă
a limbii române.

 

SPOVEDANIE

 

Doamne, nu pot să împart
Trupu-acesta în trei ţări,
că e mult prea mic şi slab
pentru-asemenea-ncercări

 

cum să-mpart, Doamne, strămoşii
şi copiii ce îi am,
cum să-mpart o ţară-n trei
şi în două – acelaşi neam?

 

Cum să-mpart, Doamne, Moldova
Şi prea dulcea Bucovină
lăsând crengile de-oparte
de străbuna lor tulpină?

 

Cum să-mpart pe Ştefan vodă
ca pe-un lan tivit cu maci
când e unic ca şi munţii
în străbunii noştri daci?

 

Cum să-mpart pe Eminescu
ca pe-un râu ce curge lin
când e unic ca izvorul
ce se dăruie din plin?

 

Iartă-mă, deci, Doamne sfinte
că nu pot să mă-mpărţesc
cum ai împărţi o pâine
cu acei ce-o jinduiesc

 

şi-apoi nici nu vreau, Stăpâne,
să mă-mpart în două părţi…
răstignit pot fi chiar mâine
numai nu pe două hărţi

 

numai nu pe două hărţi!

 

ÎN LOC DE POSTFAŢĂ

 

Io, Vasile Tărâţeanu,
din mila lui Dumnezeu
moştenitorul
unui regat detrunchiat
de la trupul sfânt al ţării
umilul păstor al unei turme rătăcite
pe colinele Plaiului Românesc
ruda voastră săracă
Arcaşul
cu toate săgeţiletrimise împotriva unei
istorii vitrege
pelerinul
cu sufletul mai mare decât trupul
păşind apostoleşte pe drumul Golgotei
înspre mântuirea neamului său
sublimul cerşetor încolţit de câinii răutăţilor
omeneşti
ajuns în pragul acestor litanii
zic cu smerenie celor ce mi-aţi ascultat
durerile,
Pace Vouă, Cititorilor.

 

***

 

În primăvara anului 2011, la invitaţia scriitorului Ioan Barbu, în cadrul Salonului „Rotonda plopilor aprinşi”, am avut, cu toţii, plăcerea de a-l vedea şi revedea pe Vasile Tărâţeanu, acelaşi vajnic apărător de glie şi de neam şi apărător al limbii româneşti care ne-nconjoară „de dincolo de hotară.” Cu această ocazie, i-a fost oferită Cartea de onoare a Bibliotecii Judeţene, spre a consemna, în ea, întâlnirea cu Vâlcea ,pagină scanată mai sus, alături de un alt mare nume românesc, de asemenea invitat la salonul literar amintit, academicianul Mihai Cimpoi din Republica Moldova. I-am însoţit, împreună cu alţi vâlceni, la Mănăstirea Cozia.

 

Redăm, pe scurt, câteva repere bio-bibliografice Vasile Tărâţeanu.
S-a născut la 27 septembrie 1945, în satul Sinăuţii-de-Jos, raionul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuţi. A absolvit Facultatea de litere a Universităţi din Cernăuţi, în anul 1972.
A publicat, la diferite edituri, printre altele, următoarele cărţi: „Arpele ploii”, Ujgorod, 1981; „”Dreptul la nelinişte”, Ujgorod, 1984; „Linia vieţii, Ujgorod, 1988; „Teama de înstrăinare”, Chişinîu, 1990; „Litanii din ţara de Sus”, Timişoara, 1995; „Litanii”, Iaşi, 1996; „Pământ în retragere”, Timişoara, 1999; „şi ne izbăveşte pre noi”, Timişoara, 1999; „Iluzii şi lanţuri”, Craiova, 2001; „Dinafară”, Timişoara, 2003; Infern personal, Iaşi, Editura „Danaster”, 2005, 178 p.
A fost inclus cu cicluri de versuri în numeroase antologii apărute la Iaşi, Bucureşti, Suceava, Chişinău, Cernăuţi, printre care: „Antologia Poeziei Române”, Stockholm, 1998, „Poezia pădurii”, „Pagini lirice”, sau în diverse reviste din Statele Unite ale Americii, Franţa, Serbia, Albania etc, versurile sale fiind traduse în limbile ucraineană, sârbă, engleză, franceză, suedeză, albaneză.
La festivaluri naţionale şi internaţionele de poezie, pentru cărţile editate şi pentru activitatea desfăşurată în scopul promovării literaturii, limbii şi culturii româneşti, a obţinut peste 20 de premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 2003; Marele premiu pentrupoezie „Sfântul Gheorghe” la Festivalul internaţional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia; Marele premiu „Nichita Stănescu” al Ministerului Culturii şi Academiei Române la Festivalul de poezie „Nichita Stănescu”, Ploieşti, 1997; Premiul „Opera Omnia”, la acelaşi festival, 2001, precum şi premiile revistelor literare „Poesis”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”.
Din rândul numeroaselor Diplome şi Medalii primite de-a lungul activităţii sale literare şi publicistice, precum şi a activităţii desfăşurate pe tărâm obştesc, remarcămDiploma şi Medalia comemorativă „Mihai Eminescu” a Preşedinţiei României şi Ministerul Culturii, 2000; Diploma de Excelenţă şi medalia onorifică a celui de al VII-lea Congres mondial al Spiritualităţii Româneşti.

Revelatorii pentru viaţa şi activitatea lui Vasile Tărâţeanu sunt cuvintele acad. Mihai Cimpoi:

 

„Cu sufletul mai mare decât mărunta-i dar vânjoasa făptură, Vasile Tărâţeanu este veşnicul pelerin romantic cu pielea tăbăcită de cele patru vânturi, dedicat apostolatului românesc-bucovinean şi unui recitativ poetic al înstrăinării în maniera Goga sau folcloric-eminesciană. El scoate versul de-a dreptuldin sufletul său înstrăinat, fără dichisuri şi zorzoane sonore, mereu cu coarda înstrunată la sunetele amar-dulcei Bucovine.”